duminică, iunie 12th, 2016
Unde se ascunde Alin Simota?
Fostul consilier județean Alin Simota, din Petroșani, a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră după ce Tribunalul Hunedoara, în ianuarie 2016, a hotărât că acesta trebuie să se întoarcă în detenție și să-și finalizeze condamnarea la doi ani de închisoare pe care a primit-o în anul 2014 pentru conflict de interese. După pronunțarea sentinței Tribunalului Hunedoara, Simota nu a fost găsit acasă și nici în alte locuri de către polițiștii hunedoreni, motiv pentru care a fost dat în urmărire națională și internațională. Aproape jumătate de anCItește mai departe
CĂLAN: Un tânăr din Călan a accidentat autoturismul condus de o tânara din Petrila
În data de 11.06.2016, în jurul orei 18.30, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din oraşul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DC 51 A, pe raza oraşului Călan, în zona intersecției cu strada Crișeni, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţa de autoturismul condus de o tânără în vârstă de 21 de ani, din Petrila, şi a intrat în impact cu acesta. „În urma impactului dintre cele două autoturisme, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a unei pasagere înCItește mai departe
Restricții de apă, luni, la Iscroni, Livezeni, Deva și Simeria
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 13.06.2016 in oraşul Aninoasa – intre orele 09.00 – 12.00. Zona afectată: str. Dănuţoni, str. Cătaneşti, SC Gambrinus; Motivul restrictiei: executare branşament, str. Cătăneşti, nr. 1. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 13.06.2016, intre orele 10:00 – 14:00, pe strazile: Decebal de la Kogalniceanu la str.Avram Iancu , Horea de la A.CItește mai departe
Raportul statistic al rezultatelor alegerilor locale din 2016 în Valea Jiului
Alegerile locale pentru desemnarea noilor autorități publice locale și județene s-au încheiat, însă dezbaterea rezulatelor suscitează încă interesul participanților la scrutinul electoral din 5 iunie, precum și, în general, al opiniei publice din Valea Jiului. Din acest motiv, vă supunem și noi atenției o succintă analiză statistică a principalelor rezultate obținute de primarii nou aleși, privite din perspectiva balanței față de principalul competitor (clasat pe locul secund în alegerile pentru primari în cele 6 localități din Valea Jiului). Analiza noastră vizează, totodată, stabilirea unor răspunsuri cu privire la reprezentativitatea noilorCItește mai departe
PETRILA: Minor prins conducând un motociclu
Ieri în data de 11.06.2016, în jurul orei 11:30, poliţiştii petrileni au observat, pe strada Dobreşti, din oraşul Petrila, un motociclu al cărui conducător nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, fapt pentru aceştia au trecut la urmărirea vehiculului, pe care l-au oprit după aproximativ 400 de metri. „În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că motociclul era condus de un minor în vârstă de 15 ani, din Petrila, (care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule), iar motociclul nu era înregistrat în circulaţie. Pe numele minoruluiCItește mai departe
Traficanți de droguri, arestați preventiv
Doi hunedoreni acuzați de DIICOT de trafic de droguri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă și poate fi contestată. Tribunalul Hunedoara a admis propunerea formulată de către Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara și a dipus arestarea preventivă pe 30 de zile a celor doi hunedoreni. ” În baza art. 202 C.pr.pen.., art. 223 al. 2 C.pr.pen.. şi art. 230 C.pr.pen.. dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1.MUNTEAN MIRONA-NICOLETA, 2.SZILAGYI ANDREI, pentruCItește mai departe