Raportul statistic al rezultatelor alegerilor locale din 2016 în Valea Jiului

Alegerile locale pentru desemnarea noilor autorități publice locale și județene s-au încheiat, însă dezbaterea rezulatelor suscitează încă interesul participanților la scrutinul electoral din 5 iunie, precum și, în general, al opiniei publice din Valea Jiului. Din acest motiv, vă supunem și noi atenției o succintă analiză statistică a principalelor rezultate obținute de primarii nou aleși, privite din perspectiva balanței față de principalul competitor (clasat pe locul secund în alegerile pentru primari în cele 6 localități din Valea Jiului).

alegeri1

Analiza noastră vizează, totodată, stabilirea unor răspunsuri cu privire la reprezentativitatea noilor primari aleși, prin raportarea scorului electoral obținut (atât ca procent din numărul total al voturilor exprimate de cei prezenți la urne, cât și al numărului efectiv de votanți ai acestora) la coeficientul procentual al prezenței la vot. Încercăm, de asemenea, să vedem, prin prisma rezultatului politic obținut de primarii nou aleși, comparativ cu rezultatul obținut de partidul din care aceștia fac parte în ceea ce privește alegerea Listei pentru desemnarea consilierilor locali.

Succint, rezultatele analizei ne arată că, în general, primarii aleși au fost ”motor” politic și pentru voturile obținute de organizațiile din care aceștia fac parte, nicio formațiune politică nereușind să întreacă, la votul pentru consilierii locali, numărul de voturi obținut de candidații de primar. Analiza arată, de asemenea că, deși cel mai mare număr de voturi a fost obținut în Valea Jiului de candidatul PNL Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi (6727), totuși cel mai mare procent electoral în localitățile Văii Jiului a revenit, atât în ceea ce privește alegerea primarilor, cât și a consilierilor locali, candidaților PSD.

alegeri2

[slideshow_deploy id=’19869′]