Închiderea minei Petrila bate pasul pe loc

 

Clădirile de la suprafață care au aparținut minei Petrila nu pot fi încă demolate. Odată de acestea au fost declarate ca fiind în patrimonial istoric se supun altor reguli, astfel că procesul de ecologizare a perimetrului minier este întârziat.

mina petrila

 

“Am iniţiat o nouă procedură de reactualizare a proiectului de închidere. Acele clădiri ar trebui scoase din proiectul de închidere. Urmează ca arhitecţii şi cei implicaţi în acest proces să ne dea soluţiile tehnice pentru celelalte clădiri”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ.

Potrivit conducerii SNIM, în momentul de faţă acele clădiri doar generează nişte costuri. La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii Ministerului Culturii au clasificat mai multe clădiri ale minei Petrila. Dacă exploatarea zăcământului de huilă de la mina Petrila a devenit istorie, cinci clădiri vor face parte din istoria industrială a localităţii. Atelierele mecanice au fost încadrate în grupa valorică B, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-B-21106.01. două dintre componentele minei Petrila au fost catalogate a fi monumente istorice de interes naţional. Este vorba de clădirea compresoarelor bechi şi termocentrala cu coşul de fum, dar şi mina Deak. Astfel, cinci dintre clădirile minei Petrila au fost încadrate în lista monumentelor istorice. Este vorba de clădirea compresoarelor vechi şi termocentrala cu coşul de fum, grupa valorică A, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-A-21106.02, mina Deak, grupa valorică A, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-A-21106.03, puţul nou cu schip, grupa valorică B, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-B-21106.04, puţul centru (turnul şi hala), grupa valorică B, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-B-21106.05 şi preparaţia veche, grupa valorică B, categoria monument, codul din lista monumentelor istorice HD-II-m-B-21106.06.

[slideshow_deploy id=’13835′]



(Următoarea știre) »