Premiantul de sâmbătă: Mihai Macarie, un elev olimpic de excepție
Un lucru este cert, și anume că România are valori, iar acestea se regăsesc în toate straturile sociale. Bucuria este cu atât mai mare atunci când regăsim oameni extraordinari în rândul tinerei generații. La ediția din această săptămână a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII vă propunem să ne întâlnim cu tânărul Mihai Macarie din municipiul Vulcan. El este câștigător al etapei naționale a Campionatului Mondial al specialiștilor în operarea sistemelor Microsoft – „Microsoft Office Specialist World Championschip” 2016, pentru secțiunea Word 2010.
Mihai Macarie este olimpicul care va reprezenta România la Campionatul Mondial Microsoft Office. Are 18 ani și locuiește în municipiul Vulcan. Mihai Macarie este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani și este pasionat de fascinanta lume a informaticii unde este performer. A obținut locul I cu punctaj maxim la finala națională a Microsoft Specialist World Championship, iar mai departe va reprezenta România la faza internațională a concursului, alături de alți doi elevi, fiecare fiind pentru câte o aplicație principală Office: Word, Power Point și Excel. Campionatul Mondial de Microsoft Office va avea loc între 7 și 10 august în Statele Unite ale Americii în Orlando, Florida.
Geniul în domeniul informaticii își dorește să studieze peste hotare, unde vrea să urmeze cursurile unei facultăți de inginerie spațială.
„La 11-12 ani a început pasiunea pentru fizică și din clasa a VI-a am participat la toate olimpiadele de fizică. Concomitent a început și pasiunea pentru electronică la Clubul elevilor din Petroșani și apoi pentru robotică. Am câștigat mai multe premii naționale la concursurile de electronică și doi ani la rând am fost selectat în primii 20 cei mai inventivi copii din Romania la TechSchool și SmartNation. Astfel că am fost în 2 tabere de robotică organizate de UPC în parteneriat cu Discovery Channel Romania, unde am avut niște experiențe deosebite, pe care școala nu mi le-ar fi oferit. Prima olimpiadă de informatică la care am participat a fost în clasa a VII-a, când m-am calificat prima oară la faza națională. Premiile naționale au început din clasa a IX-a: premiul III și medalie de aur la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și premiul III la AcadNet; apoi în clasa a X-a: medalie de bronz la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și premiul I la AcadNet; în clasa a XI-a am obținut medalie de aur la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și locul I cu punctaj maxim la finala naţională a Microsoft Office Specialist World Championship 2016, care m-a calificat la Microsoft Office Specialist World Championship (MOSWC) ce se va ține în Orlando, Florida. O altă pasiune a mea este pentru domeniul aeronauticii. Fac parte din IVAO (International Virtual Aviation Organisation) și mă atrage și partea de inginerie aerospațială”, a povestit Mihai Macarie pentru cotidianul Gazeta de dimineață.
Pentru exemplul oferit, pentru întreaga strădanie a acestui tânăr de a se construi ca un om de succes vă propunem să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă. Sâmbătă, 18 iunie 2016, ora 11.00, tânărul Mihai Macarie vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.
[slideshow_deploy id=’22083′]