PESTE 1000 DE PARTICIPANȚI LA RETEZAT SKYRACE INTERSPORT URICANI
Peste 1000 de oameni au participat, sâmbătă, la ediția din acest an a unuia dintre cele mai populare competiții sportive montane din România: Retezat SkyRace Intersport.
Retezat SkyRace Intersport este primul concurs organizat de Asociația Sport La Orice Vârsta în iunie 2012, iar apariția acestuia și a seriei de evenimente Trail Race ce au urmat s-a datorat obiectivelor acestei asociații de a promova sportul de masă la orice vârstă și în orice loc, de a contribui cu spirit și emoție la consolidarea comunității de alergători montani, de a face cunoscut pe plan international Retezatul, dar și de a răsplăti adecvat performanțele sportivilor câștigători.
Concursul de alergare din acest an a fost organizat de Primăria orașului Uricani împreună cu Asociația Club Alpin. Având sloganul “Aleargă la înălțime!” competiția a pornit din zona complexului turistic de la Cheile Butii, pe un traseu montan încadrat la categoria SkyRunning,respectiv trekking sau pentru sportivi începători în alergarea montană.
Premiile acordate câștigătorilor au fost înmânate de primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. ”Cred că acest concurs este, în egală măsură, un bun prilej de competiție de interes național pentru amatorii acestui gen de sport care este alergarea montană, dar în același timp, cred că evenimentul reprezintă și o foarte bună carte de vizită pentru turismul din zona Uricaniului, iar participarea din acest an nu face decât să demonstreze din plin aceste două aspecte. Vreau să-i felicit pe inițiatorii acestui concurs, pe organizatori dar, mai ales, pe câștigătorii din acest an”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
[slideshow_deploy id=’17217′]