Pompierii din Petroşani acţionează în continuare în zonele afectate de inundaţii

Echipele de intervenţie venite din judeţele învecinate s-au retras din Valea Jiului, însă pompierii din Petroşani rămân pe baricade şi lucrează deja de zeci de ore pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor devastatoare de duminică noaptea.
În condiţiile în care a fost un volum imens de lucru, în ajutorul pompierilor din Petrolani au sărit şi colegii lor din judeţele învecinate, iar în Valea Jiului au acţionat şi echipaje ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu, Alba, Gorj, Caraş şi Timiş. Aceştia s-au retras ieri din zonă, însă pentru pompierii petroşăneni treaba nu s-a terminat. „Noi continuăm să acţionăm pe raza oraşului Petrila, la beciuri, la case particulare şi blocuri şi plus la Petroşani am mai tars apa de la subsoluri de bloc. În zona Aviatorilor am terminat aţiunea, din punctul nostru de vedere, am încercat să ajutăm la curăţarea străzii, am tras apa din subsoluri şi din locuinţe. La Lupeni nu am mai avut nicio solicitare astăzi, dar continuăm să lucrăm şi pe parte de Baru, unde avem beciuri şi fântâni”, a declarat marţi Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.
Miercuri după – amiază, Crucea Roșie Petroșani le-a împărțit sinistraților din Petroșani ajutoare de primă necesitate. Persoanele din cartierul Aeroport care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale  au primit haine, detergenți, apă și mâncare. Voluntarii de la Crucea Roșie se vor duce din nou în zonă pentru a-i ajuta pe cei în suferință.
[slideshow_deploy id=’17636′]