Viața ne rezervă de foarte multe ori surprise dintre cele mai variate. Unele au darul să te transforme, fiind adevărate lecții de viață. Un astfel de caz l-am întâlnit în urma unei propuneri făcute de către o jurnalistă din Hunedoara.

Am aflat cu emoție și cu bucurie în același timp despre modul în care Daniel Solonca a ajuns profesor metodist și doctor în filozofie fără să vadă lumina zilei vreodată. Pentru semnatarul acestor rânduri este greu de imaginat viața în întuneric, este mai degrabă o condamnare, dar iată că vine un om fantastic care îmi demontează întregul eșafodaj logic și dovedește lumii că pentru a vedea limpede, clar și sănătos e nevoie în primul rând de suflet și de minte așezată.

 Daniel Solonca s-a născut în Hunedoara în anul 1975, a absolvit ca şef de promoţie Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca în 1994 şi Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din acelaşi oraş în 1998, promovând examenele de licenţă cu media generală 10. În anul 2007 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în filosofie în cadrul aceleiaşi universităţi, cu teza „Influenţa lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente”, avându-l drept conducător ştiinţific pe prof. univ. dr. Andrei Marga. Întrucât a absolvit în timpul studenţiei modulul pedagogic, a fost angajat ca profesor metodist la Casa Corpului Didactic, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. A publicat referate în unele volume colective editate sub egida şcolii doctorale şi o serie de articole pe teme filosofice şi pedagogice în unele reviste de specialitate („Didactica nova” şi „Şcoala hunedoreană”).

„Mă bucură faptul că sunt integrat, în bună măsură, social şi profesional, că am reuşit să câştig respectul celor din jur, după ce, la rândul meu, l-am acordat. Sigur, am şi eu bucuriile mărunte, pe care orice om le are. În timpul liber urmăresc emisiunile informative, programele informative…” Şi, totuşi, de la un om care şi-a îngenuncheat neputinţa, care e reţeta de a nu dispera, de a nu cădea în deznădejde? „Nu ştiu dacă există o reţetă sau un panaceu, dar important este ca, acea energie pe care am folosi-o plângându-ne sau gândind negativ, să o folosim, mai degrabă, pentru depăşirea obstacolelor respective. Nu doar noi, nevăzătorii, avem probleme. Toată lumea are. Pentru a depăşi greutăţile, întotdeauna trebuie să căutăm energiile interioare. Pentru oamenii care citesc povestea mea şi care au copii cu deficienţe, am un îndemn. Să încerce să îi şcolarizeze în funcţie de posibilităţile psihice şi intelectuale, pentru că numai prin educaţie se poate ajunge la dezvoltarea personalităţii umane. Reuşita absolvirii unei şcoli nu garantează reuşita în viaţă, dar a nu urma deloc o şcoală, te împiedică să faci ceea ce îţi doreşti. Indiferent de situaţia în care se află un copil cu dizabilităţi, dacă este posibil este foarte bine să fie integrat în societate şi să aibă posibilitatea să studieze”, este de părere prof. dr.  Daniel Solonca.

[slideshow_deploy id=’24093′]