Reţeaua de apă este supravegheată continuu. Apa este 100% potabilă
Populaţia din zonele afectate de inundaţii – cele mai mari înregistrându-se în cartierul Aeroport din Petroşani – poate consuma fără probleme apa din reţeaua publică a oraşului, care este 100% potabilă.
Ce de la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara au recoltat probe, inclusiv miercuri, iar rezultatele analizelor sunt optime. Practic, apa de la robinet nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea oamenilor, fiind corespunzătoare din punct de vedere fizico – chimic. De asemenea, şi operatorul de apă din Valea Jiului, ApaServ Valea Jului SA, supraveghează apa din reţea şi dă asigurări că nu există niciun fel de problemă.
„Problemele sunt ţinute sub control în zona Văii Jiului prin faptul că, fiind oraşe, există reţea de apă potabilă care este supravegheată continuu şi de către DSP. S-au recoltat probe de către colegii de la Control în Sănătate Publică, care sunt corespunzătoare din punct de vedere fizico – chimic, pentru că bacteriologic este la 48 de ore prima citire. Supravegherea este făcută şi de către producător, care ne-a trimis rezultatele şi care sunt, de asemenea, corespunzătoare”, a declarat dr. Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Şi directorul ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, linişteşte populaţia din zonele calamitate şi dă asigurări că apa este 100% potabilă. „Oamenii pot consuma apă de la robinete fără probleme. Apa livrată de Apa Serv este potabilă, sub nicio formă nu sunt probleme cu furnizarea sau calitatea apei potabile. Cetăţenii pot să consume liniştiţi apa de la robinete”, a declarat Avram.
Pe de altă parte, reprezentanţii DSP au predat – marţi şi miercuri -substanţe dezinfectate către Primăria Municipiului Petroşani pentru a se asigura dezinfecţia corespunzătoare în zonele calamitate. Reamintim că, după ploile torenţiale de duminică seara, 50 de apartamente situate pe strada Aviatorilor din Cartierul Aeroport au fost distruse. Apa a pătruns în casele celor care locuiesc la parter şi a făcut prăpăd. Zeci de familii au fost evacuate, iar 14 dintre acestea au fost cazate într-un cămin al Universităţii Petroşani. Cei mai mulţi s-au întors la casele lor, dar o familie, a cărui apartament a fost dsitrus de ape se află şi acum cazată în cămin.
Oamenii îşi curăţă încă locuinţele de mâlul care le-a distrus aproape toată agoniseala, iar autorităţile promit să-i sprijine financiar. Între timp, însă, marea problemă o reprezintă lipsa hainelor. Cei mai mulţi au scăpat doar cu ce aveau pe ei când au fugit in calea viiturii, care a atins chiar şi un metru în locuinţe. „Am vorbit cu reprezentanţii Caritas, cu Crucea Roşie şi încercăm să-i ajutăm, să le ducem haine, şi o să luăm legătura şi cu firmele care comercializează haine second – hand”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
Pe de altă parte, din cauza refulării canalelor, există riscul apariţiei unor îmbolnăviri în zonele calamitate, astfel că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au anunţat medicii de familie că, în momentul în care au solicitări, pot să ridice vaccinul împotriva hepatitei de tip A. Până ieri după-amiază, însă, nu au fost solicitări de doze de vaccinuri.
[slideshow_deploy id=’30675′]
« Programul pentru construirea de creşe, adoptat de Senat (Știre anterioară)
(Următoarea știre) TABEL/ Legea salarizării a fost aprobată! Iată noile salarii ale profesorilor »