De la drumuri la împăduriri. CNADNR caută terenuri pentru a planta copaci

CNADNR a trimis solicitări Consiliilor Judeţene şi primăriilor care au în proprietate terenuri pe care vor să le pună la dispoziţia companiei pentru a  fi împădurite.
 impadurire_viisoara_2
Legea îi obligă să treacă la plantat de copaci, după ce drumarii au defrişat o bucată de pădure pentru construcţia autostrăzii Lugoj – Deva.
„Toate detaliile privind procesul de plantare,  precum  şi  celelalte  aspecte  necesare  împăduririi,  vor fi  stabile  de  comun  acord  cu  toţi  factorii implicaţi în cadrul acestui proiect.  Pentru împlementarea proiectului privind realizarea Autostrăzii Lugoj –  Deva, pe teritoriul administrativ al  judeţelor  Timiş  şi Hunedoara  a  fost  necesară  defrişarea  unor  suprafeţe  de  pădure,  fiind  solicitată plantarea  în compensare  a  aproximativ  50  de  hectare  de  specii  indigene,  precum  fag,  stejar,  carpen, gârniţă”, au precizat reprezentanţii CNADNR.
Deţinătorii de terenuri apte pentru împădurire pot comunica până în data de 10 iulie detele  privind regimul  juridic  al  terenului,  proprietarul,  destinaţia,  categoria  de
folosinţă actuală a terenului, suprafaţa, precum şi amplasamentul terenului.
 [slideshow_deploy id=’13837′]