România va gestiona fără probleme majore impactul ieşirii Marii Britanii din UE

România va gestiona fără probleme majore impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Aceasta este concluzia consultărilor pe care președintele României, Klaus Iohannis le-a avut astăzi, la Palatul Cotroceni.

iohannis-mondonews.ro_

”Prim-ministrul şi Guvernatorul BNR m-au asigurat că nu există motive serioase de îngrijorare. Atât economia, cât şi moneda națională vor trece cu bine de această criză, numită Brexit. Părăsirea Uniunii de către britanici este un proces de durată, care presupune negocieri intense. Vă asigur că vom avea grijă să protejăm drepturile şi interesele românilor noștri care trăiesc și lucrează în Marea Britanie. România rămâne atașată proiectului european”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Președintele României apreciază că, în acest sens, există un consens politic, reafirmat la consultările de astăzi, iar acest consens demonstreză că drumul României este în interiorul Uniunii Europene, împreună cu celelalte state membre. ”Este momentul elaborării unui nou proiect de ţară, care ne-a lipsit după aderarea din 2007. Această criză înseamnă şi oportunităţi importante pentru România, pe care, împreună cu întreaga clasă politică, trebuie să le valorificăm”, a mai declarat Președintele Iohannis.

[slideshow_deploy id=’20328′]