Fosta groapă de gunoi a municipiului Lupeni urmează să fie ecologizată

Primăria municipiului Lupeni a încheiat astăzi un protocol, prin care zona fostei Mine Lupeni Sud, în care se află și fosta groapă de gunoi a localității, a fost predată de către municipalitate societății Conversmin SA București, în vederea finalizării lucrărilor de ecologizare a acesteia.

cristi2

Vorbim despre o suprafață de 27,02 hectare în perimetrul căreia se află fosta groapă de deșeuri, obiectiv despre care primarul Cristian Resmeriță spune că reprezintă o dorinţă mai veche a sa, pentru care a început demersurile încă din urmă cu 4- 5 ani când, în calitatea sa de parlamentar, a făcut demersuri pentru ecologizarea acestei zone şi redarea ei în circuitul economic. După finalizarea lucrărilor de ecologizare, perimetrul va fi redat în proprietatea publică a municipalității din Lupeni, care-l va pune la dispoziția investitorilor interesați.

 

”Prin finalizarea lucrărilor de ecologizare a acestui amplasament, practic eliberăm cea mai mare suprafaţă de teren public disponibilă din Valea Jiului și, astfel, creăm condiţii pentru atragerea investitorilor în zonă în vederea înființării de noi locuri de muncă pentru cetăţeni. Ţin să menţionez că acestă zonă beneficiază de acces direct  la DN66A, la calea ferată, și are în arealul său acces la gaze, curent electric, apă şi canalizare”, spune primarul Cristian Resmeriță.

resmerita-la-lupeni-sud

Acesta mai arată de asemenea că în protocolul semnat cu societatea Conversmin, care va executa lucrările de ecologizare, autoritățile locale din municipiul Lupeni au solicitat și reabilitarea fostului drum principal care lega municipiul Lupeni de cartierul Sohodol din Vulcan, pentru ca în acest fel, investitorii care doresc să utilizeze această platformă industrială să beneficieze de o cale de acces suplimentară la rețea națională a drumuri. Primăria municipiului Lupeni a încheiat astăzi un protocol, prin care zona fostei Mine Lupeni Sud, în care se află și fosta groapă de gunoi a localității, a fost predată de către municipalitate societății Conversmin SA București, în vederea finalizării lucrărilor de ecologizare a acesteia.

Vedeți, mai jos, conținutul protocolului încheiat între autoitățile locale din Lupeni și firma abilitată în execuția acestui gen de lucrări a Ministerului Economiei.

protocol-1_Page_1

protocol-1_Page_2

 

 

[slideshow_deploy id=’17636′]