Propunere pentru declararea copacului cu lalele drept arie protejată de interes național
Copacul cu lalele, monumentul naturii din Iscroni Aninoasa, ar putea deveni arie naturală protejată, dacă aleșii locali vor îmbrățișa propunerea Asociației PRO ANINOASA și vor face demersurile necesare.
Asociaţia PRO ANINOASA a propus Primăriei Aninoasa să iniţieze un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care să demareze procedura pentru desemnarea Copacului cu lalele drept arie protejată de interes naţional, iar prin personalul de specialitate să înainteze documentaţia cu această propunere, la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Iniţiatorii propunerii sunt de părere că, prin susţinerea acestor demersuri, se va face o reparaţie culturală faţă de simbolul acestei zone frumoase şi faţă de toţi cetăţenii oraşului Aninoasa. Copacul cu lalele din Iscroni (Aninoasa), care are venerabila 136 de ani, a fost „înfiat” de Asociaţia PRO ANINOASA şi Şcoala Gimnazială „Sfânta Varvara” din Aninoasa pentru a fi salvat. Acum un an, Asociaţia PRO ANINOASA, a cărei preşedinte este prof. Elena Pascu, a obţinut prin proiectul „Oraşul Aninoasa, promovarea valorilor tradiţionale prin turism cultural” o finanţare nerambursabilă de 5.000 lei de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Banii au fost folosiţi pentru a amenaja în jurul copaculu o adevărată oază de odihnă şi frumuseţe, pe DN 66, punând astfel în valoare acest simbol al Aninoasei.
Acum, copacul este monument al naturii, dar până la declararea lui au fost parcurse numeroase demersuri.
Astfel, propunerea a fost pe Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Popular al Judeţului Hunedoara, care, prin Decizia nr. 452 din 1979, a hotărât ca Arborele cu lalele de la Iscroni să fie cuprins pe lista cu monumente ale naturii ce vor fi în regim de ocrotire. După 11 ani de încercări, în şedinţa Consiliului Popular al Judeţului Hunedoara, prin Decizia 98/1988, Copacul cu lalele nu a fost inclus pe lista cu monumente ale naturii aflate în regim de ocrotire.
De abia în anul 1997, în şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara, prin Hotărârea nr. 13/ 1997, s-a stabilit că Arborele cu lalele de la Iscroni – Aninoasa reprezintă un monument al naturii de categoria a III –a, ce adăposteşte o specie ornamentală rară, respectiv Liriodendron tulipifera. Pe lista administratorilor de arii protejate şi monumente ale naturii este prins şi Consiliul Local al oraşului Aninoasa, pentru Copacul cu lalele de la Iscroni, şi tocmai din acest motiv demersurile celor de la Asociaţia Pro Aninoasa se îndreaptă către acest for.
De precizat că prietenii copacului cu lalele nu l-au uitat. Nu mai puţin de 20 de elevi de la Şcoala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa, împreună cu Asociaţia PRO ANINOASA, au ecologizat zona Copacului cu lalele, printr-un proiect comun. După muncă, micuţii elevi din clasele I şi a II- a, au fost răsplătiţi cu o masă câmpenească.

[slideshow_deploy id=’27028′]
« Termen pentru a-și pregăti apărarea (Știre anterioară)
(Următoarea știre) ”Tineretul” a câștigat Cupa Nedeii vulcănene la fotbal »