Plângeri penale pentru denunţarea unilaterală a CCM-ului de la CEH

Se pregătesc plângeri penale pentru cei care au denunţat unilateral CCM-ul minerilor şi energeticienilor, respectiv adminsitratorul judiciar al CEH, administratorul special, dar şi directorul companiei energetice hunedorene.
mineri_libertatea_ro_71082900
 
Cristian Iştoc, liderul Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului Muntele și vicepreședinte în cadrul Federației Naționale Mine Energie, a făcut un apel la toţi angajaţii care simt pe propria piele abuzurile celor care au denunţat ilegal Contractul Colectiv de Muncă să formuleze plângeri penale pentru abuz în serviciu la adresa acestora. Iştoc spune că este vorba despre directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, administratorul special al CEH de la acea vreme, precum şi administrator judiciar GMC Craiova. „Este vorba de nerespectarea CCM. În mod deliberat cei care au condus CEH, directorul general şi Agrişan (n.r. Dan Agrişan – administratorul special al Complexului Energetic), în cunoştiintă de cauză au refuzat respectarea CCM. S-au folosit de faptul că orice actiune în instanţă va fi suspendată pe perioada insolvenţei. Au dat o decizie către subalterni în care le-au cerut să nu aplice CCM pentru că este denunţat. Binenţeles că nu au trimis nici o adresă similară către noi, Sindicatul Muntele fiind partea semnatară a CCM. O astfel de adresă ar fi fost dovada noastră că administratia CEH comite un abuz. Au trimis doar catre administratie (resurse umane, contabilitate, comercial, financiar, etc ), pentru a-i exonera de răspundere pe lucrători. Au gândit tot, bazându-se pe hătişuri legislative”,a declarat Cristian Iştoc, liderul Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului Muntele.
Denunţarea unilaterală a Contractului Colectiv de Muncă de la nivelul CEH s-a produs în luna martie a acestui an, la circa o lună de la prima intrare în insolvență a structurii energetice, iar angajaţii au pierdut o serie de drepturi.
[slideshow_deploy id=’20328′]