Noul Consiliu Local de la Petroșani se întrunește în ședință

La Petroșani se pregătește prima ședință a noului consiliu local, desemnat în urma alegerilor din data de 5 iunie.

consiliul-local-petrosani1

Ședința este programată pentru data de 4 iulie și este una extraordinară. Pe ordinea de zi au fost trecute doar două proiecte, care nu pot fi amânate până la programarea unei ședințe ordinare. Primul proiect face referire la constituirea comisiilor de specialitate ale CL Petroșani, iar al doilea proiect de hotărâre vizează prelungirea duratei de concesiune încheiat între legislativul local și SC Termoficare SA. Contractul de concesiune dintre cele două părți a fost încheiat în 1999 pe o perioadă de 10 ani, iar mai apoi a fost prelungit printr-o serie de acte adiționale. Înțelegerea expiră însă și este nevoie de o nouă prelungire, de data aceasta, propunerea fiind doar până la data de 30.09.2016. În luna ianuarie 2011, Tribunalul Hunedoara a aprobat cererea de intrare în insolvență a SC Termoficare SA, dar măsurile luate nu au reușit să aducă societatea de termoficare pe linia de plutire. Luna aceasta, magistrații hunedoreni au admis cererea formulată de Direcția Generală a  Finanțelor Publice și au dispus intrarea în faliment a firmei de interes local. Decizia nu a fost deocamdată contestată.

[slideshow_deploy id=’20328′]