Grădinițe estivale pentru copiii defavorizați

La Lupeni și Petrila funcționează grădinițe estivale, deschise de reprezentanții Organizației „Salvați Copiii”.Salvați Copiii a deschis 37 de grădinițe estivale, în cadrul unui program unic, însă extrem de necesar, dedicat copiilor din comunități.
Salvati Copiii
Măsura vine după ce un proiect similar derulat anul trecut și-a dovedit din plin utilitatea. Copiii au reușit să se adapteze mai ușor la mediul educațional, obținând rezultate școlare bune și îmbunătățindu-și abilitățile sociale, ceea ce le-a permis să interacționeze cu învățătorii și colegii de clasă. În total, sunt peste 700 de copii din comunități defavorizate din București și alte 21 de județe din România care vor beneficia de educație preșcolară, în cadrul celor 37 de grădinițe estivale lansate luni.de Organizația Salvați Copiii. Nevoia unui astfel de demers apare în contextul în care doar 52% dintre copiii români frecventează grădinița, una dintre cauzele principale ale neparticipării fiind sărăcia, potrivit datelor Eurostat — EU-SILC.
Grădinițele vor funcționa pe perioada verii, între 4 iulie și 2 septembrie, pentru a facilita creșterea nivelului de pregătire pentru școală și accesul la educație primară, dar și pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii defavorizate. Aproape 40 de cadre didactice care vor lucra direct cu cei mici au fost pregătite special pentru acest program. Până în prezent, Salvați Copiii a integrat peste 5.500 de copii de vârstă preșcolară și a instruit peste 1.370 de educatori care lucrează cu copii din comunități defavorizate.
„Salvați Copiii își dorește să ofere sprijin tuturor copiilor, pentru ca aceștia să poată porni cu șanse egale în viață. În acest sens, accesul la educație, începând cu integrarea copiilor în grădinițe, este crucial. Pentru a reduce decalajul la învățătură pentru copiii aflați în pragul excluziunii sociale, Salvați Copiii România este singura organizație care desfășoară, de cinci ani, inițiativa Grădinițele estivale, parte din programul Șanse egale pentru toți copiii, într-o societate fără discriminare” a preciyat într-un comunicat de presă Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Organizația Salvați Copiii dezvoltă programe de includere preșcolară și școlară dedicate copiilor proveniți din medii defavorizate încă din anul 1999. Grădinițele estivale, organizate anual, constituie o modalitate prin care copiii din comunități sărace, cei mai mulți de etnie romă, sunt atrași către școală, ajutați să se integreze în plan educațional și să recupereze lacunele provocate de lipsa educației preșcolare. Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniță, în comparație cu 87% dintre copiii de alte etnii și care trăiesc în același mediu.
În cadrul grădinițelor estivale sunt incluși copiii care nu au sau nu au avut posibilitatea parcurgerii etapei preșcolare, din motive socio-economice, care fie nu au fost înscriși în sistemul de învățământ, fie au fost înscriși, dar au avut o participare redusă, aflându-se astfel în risc de abandon școlar. La sfârșitul grupelor estivale, copiii sunt înscriși în sistemul de învățământ preșcolar sau școlar, în funcție de vârstă, iar situația lor educațională este monitorizată pe tot parcursul anului școlar, au preciyat reprezentanții organizației care militează pentru drepturile copiilor.
[slideshow_deploy id=’27126′]


(Următoarea știre) »