Polițiștii, chemați în instanță pentru permisul de port armă a lui Moloț

Ex-președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a dat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara și își cere înapoi permisul de port armă. 
molot3-532x400
Tribunalul Hunedoara a început judecarea cauzei/Mircea Moloț s-a îndreptat în instanță împotriva IPJ Hunedoara după ce polițiștii au refuzat să-i restituie permisiul de port-armă. Fostul președinte al liberalilor hunedoreni și actualul lider al ALDE Hunedoara a rămas fără acest document după declanșarea urmării penale în dosarul de corupție instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Procesul a început la Tribunalul Hunedoara, dar la primul termen de judecată magistrații au dispus amânarea cauzei pentru data de 15 septembrie, astfel încât să poată fi comunicată precizarea acțiunii. Potrivit Codului de Procedură Civilă, reclamantul poate să-și întregească sau să-și modifice cererea inițială de chemare în judecată.
Reamintim că fosta conducere a CJ Hunedoara, adică Mircea Ioan Moloț și Tiberiu Balint, este cercetată de DNA pentru fapte de corupție într-un dosar în care mai sunt implicați și trei oameni de afaceri. Lucrarea penală  vizează infracţiuni de spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fiind instrumentată de DNA.