Alertă! Tânăr găsit spânzurat de salvamontiștii din Parâng

Gest șocant al unui tânăr din localitatea Petrila, care nu a mai dat nici un semn de viață încă de duminică, însă familia a anunțat autoritățile abia astăzi.

În căutarea lui au plecat patru salvatori montani de la Postul Salvamont Parâng, rudele dar și prieteni, iar după mai multe ore de căutări a fost descoperit spânzurat într-o pădure de pe muntele Dobraia. ”S-au format mai multe echipe de căutare, după ce familia lui ne-a spus că a plecat duminică spre o stână de pe Dobraia. Ne-am împărțit în mai multe echipe căutare și l-am descoperit într-o pădure din zona stânei. Din păcate era decedat. Intervenția a fost destul de greoaie dar l-am recuperat și a fost dus la morgă”, a declarat Dumitru Bârlida, șef Salvamont Petroșani. Polițiștii criminaliști au demarat o anchetă pentru a stabili motivele pentru care bărbatul a decis să se sinucidă.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]