Drumul spre Voineasa, finalizat în august

Lucrările de modernizare a drumului spre Voineasa nu au fost finalizate, deșI data inițială a fost stabilită pentru 30 iunie. Acum, cei de la CNADNR vin cu un nou termen. Fix 8 iulie, adică peste nici o săptămână.

60549_272196416309230_2402469803737823126_n

“Se lucrează în zonă. Când se fac derocări se închide circulaţia. Trebuie făcute zidurile de sprijin, rigolele, dar şi alte lucrări. Iarna nu se lucrează astfel că termenele nu pot fi respectate”, a declarat Ioan Tudor, şeful Drumurilor Naţionale Gorj.

Guvernul României a aprobat, anul acesta, indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Consolidare şi protecție versanți DN 7A km 63+200 – km 86+601”, judeţul Vâlcea. Mai exact este vorba de modernizarea drumului spre Voineasa, contract care are o valoare totală de peste 66 de milioane de lei. urmează a fi construite noi poduri şi reabilitat tot tronsonul.

[slideshow_deploy id=’27126′]