Petroșani. Doar doi sinistrați și-au făcut asigurare obligatorie pentru locuință
Au pierdut mare parte din agoniseală în urma inundațiilor de luna trecută și nu se gândesc să-și asigure casele pentru asemea calamități, chiar dacă polița costă 20 de euro.
Dacă ar fi fost asigurați, mulți dintre sinistrați ar fi primit despăgubiri și nu ar mai fi fost nevoie să aștepte după ajutoarele de la bugetul statului. ”De la municipalitate am primit 3000 de lei fiecare persoană care a avut de suferit din cauza inundației. Eu mi-am făcut poliță și mi s-a spus clar că voi fi despăgubit dacă se mai întâmplă să vină apa mare. Alții nu și-au făcut pentru că vor primi ajutoare, cel puțin pe acest lucru se bazează. Eu nu sunt așa de sigur că dacă va veni iarăși o inundație, statul va mai da iar despăgubiri”, a spus unul dintre locuitorii cartierului Aeroport. Circa 50 de apartamente, 15 case şi 20 de gospodării au fost afectate în urma ploii torențiale de luna trecută, însă pagube au fost și la alte locuințe, instituții publice și autoturisme, acestea fiind afectate de grindină.
[slideshow_deploy id=’22083′]