Post scos la concurs de Casa Județeană de Pensii Hunedoara

Casa Județeană de Pensii Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului administrativ arhivă.

casa-de-pensii-hunedoara

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • cunoştințe de operare PC.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 08 august 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Casei Județene de Pensii Hunedoara din Municipiul Deva, Bd. Decebal, bl.A1 parter, telefon 0254/219.094 sau 0254/211.031, int. 140.

[slideshow_deploy id=’27126′]