Opt pe un post

Opt persoane concurează pentru un post de titular în sistemul de învățământ. La nivelul județului, 54 de posturi sunt titularizabile, în schimb numărul candidaţilor este de peste 450. cei care nu vor reuşi, în urma examenului, să ocupe un post de titular mai au şanse.

examen-titularizare-2013

La nivelul judeţului sunt disponibile 550 de posturi, cu o valabilitate mai mică de 4 ani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, 456 de profesori, educatori sau învăţători şi-au depus dosarele pentru ocuparea posturilor vacante şi rezervate pentru anul şcolar 2016-2017.

„Pentru a ocupa locul la o catedră titularizabilă şi pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la cea practică. Pentru a fi angajaţi pe o perioadă determinată, cadrele didactice hunedorene trebuie să obţină cel puţin nota 5 la examenul scris”, spun repreyentanţii ISJ Hunedoara.

Proba scrisă este programată pe data de 20 iulie 2016. Primele rezultate se vor afişa pe 27 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, dar şi în cursul zilei de 28 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 august.

[slideshow_deploy id=’13837′]