Bibliotecarul Avram Iancu va face primul antrenament în Canalul Mânecii, în încercarea de a-l traversa înot

Avram Iancu, un bibliotecar din Petroşani cunoscut pentru încercările sale de a traversa înot Canalul Mânecii, va pleca miercuri după amiază cu avionul spre Marea Britanie, el sperând ca în cursul serii să poată face deja primul antrenament pe coasta din Dover (Anglia). Acesta este oraşul în care va rămâne până la sfârşitul lunii iulie, când va avea o nouă confruntare cu apele reci ale canalului.

646x404

Bărbatul a declarat, pentru Agerpres, că este sigur că va reuşi să traverseze înot Canalul Mânecii, mai ales că în acest demers este animat şi de dorinţa de a atrage atenţia opiniei publice asupra campaniei de atragere de fonduri pentru achiziţia operei lui Brâncuşi ‘Cuminţenia Pământului’.

Am vizitat miercuri sala unde este expusă această minunată operă de artă şi pot spune că acum ştiu mai bine pentru ce mi-am propus să înot. M-am încărcat cu un surplus de patriotism, dar şi spiritual. Cu siguranţă, voi reuşi să înving în confruntarea cu apele Canalului Mânecii, a afirmat Iancu.

Înotătorul român va ajunge miercuri după amiază la Londra cu o cursă de linie, după care va pleca spre oraşul Dover, locul în care se va antrena până la sfârşitul lunii iulie, el fiind programat să atace Canalul Mânecii într-o zi din intervalul 26-31 iulie.

Motivul pentru care Se va antrena singur

Din considerente materiale, Avram Iancu va merge singur şi tot aşa se va antrena în săptămânile care urmează.

‘În acest an m-am antrenat în ape reci, de 8 – 9 grade Celsius. De aceea, sper să percep apa din Canalul Mânecii ca fiind la o temperatură potrivită pentru înot. Mă voi antrena constant şi doresc să ajung la cel puţin opt ore de înot continuu, în timpul pregătirilor’, a spus Iancu.

Bărbatul din Petroşani se află la a patra încercare de a traversa înot Canalul Mânecii, doar în slip şi cu o cască pe cap, aşa cum prevăd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) – organizaţia acreditată în domeniu.

El a mai încercat, în august şi octombrie 2014 şi apoi în august 2015, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren, dar a eşuat la câţiva kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă pentru că valurile şi curenţii mării i-ar fi pus viaţa în pericol.

De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, doar 1.345 de persoane au reuşit această performanţă singuri, se menţionează pe site-ul organizaţiei amintite.

voceatransilvaniei

[slideshow_deploy id=’20328′]