Despre turismul în Valea Jiului şi, mai ales, despre dezvoltarea lui s-a vorbit mult, s-au făcut analize, studii şi proiecte. Una dintre organizaţiile implicate în această problemă este Fundaţia „România – Generaţia Următoare”, care a lucrat la un astfel de proiect încă din 1999, în parteneriat cu factorii locali sau guvernamentali. Ne referim la această Fundaţie cunoscută prea puţin în zonă, pentru că a vorbit atât despre potenţialul turistic al zonei, cît şi despre formele de turism ce pot fi practicate, dar şi despre costuri. Multe milioane de dolari.

„Depresiunea Petroşani fiind cea mai importantă arie minieră a ţării devenită în timp o zona monoindustrială, cu o populaţie importantă (circa 172 mii de locuitori din care peste 80% trăitori din minerit) şi cu urbanizare puternică (şase centre urbane Petroşani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) după ’89 industria minieră s-a redus substanţial zona ajungând în timp defavorizată. În acest context, în 1999 la iniţiativa Fundaţiei „România-Generaţia Următoare”a fost analizată prin Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Turism împreună cu primăriile din zonă şi CJ Hunedoara, posibilitatea ca turismul să poată deveni o activitate alternativă mineritului, Depresiunea Petroşani şi aria montană limitrofă – Munţii Parâng, Şureanu, Vâlcan şi Retezat – beneficiind de un cadru natural pitoresc, de o mare varietate peisagistică şi de un potenţial turistic complex.

 Aceste elemente, alături de cele cultural-istorice, inclusiv aşezările rurale sau unele amenajări miniere şi construcţii industriale, favorizează dezvoltarea unei palete largi de forme de turism,care poate asimila o parte din forţă de muncă disponibilizată. Această dezvoltare este facilitată de accesibilitatea uşoară  din interiorul ţării şi din zone limitrofe de mare importantă turistică şi de posibilităţile de amenajare turistică,îndeosebi în domeniul montan.

 Zona beneficiază de un relief montan complex,deosebit de pitoresc, cu culmi şi vârfuri alpine (2518 m în vf. Parângul Mare),forme glaciare şi carstice etc. şi de unul deluros,domol,cu lunci şi terase în depresiune. Climă mai rece şi umedă are caractere montane şi depresionare,cu strat de zăpadă gros şi persistent ( cca 4-5 luni) la altitudini mari.Bogăţia formelor de vegetaţie se remarcă prin păduri de fag şi conifere,păşuni montane(alpine) şi de deal. Fauna se individualizează prin specii de interes cinegetic ( urs, cerb, căprior, mistreţ, etc) şi piscicol (păstrav, lipan) în râuri montane.

 Aria montană se impune prin peisaje montane şi alpine, glaciare şi carstice de mare pitoresc; lacuri glaciare şi râuri cu văi spectaculoase, domenii schiabile valoroase, cuprinse între 800 şi 1850-2050 metri altitutidine,cu expoziţii favorabile menţinerii stratului de zăpadă schiabil (peste 150 zile pe an,20-50 cm grosime medie)pante (14-35%)şi lungimi(500-4100 m ) ce permit amenajarea tuturor categoriilor de pârtii pentru agrement şi competitive; condiţii naturale pentru dezvoltarea sporturilor de aventură; fonduri cinegetice şi piscicole reprezentative; bioclimat tonic-stimulent puternic aeroionizat negativ etc. Aria depresionară deţine interesante valori cultural-istorice, muzee, elemente etnofolclorice, obiective tehnice, aşezări rurale pitoreşti, iar zonele limitrofe (Haţeg, Munţii Şureanu, Oltenia de Nord) dispun de vestigii dacice şi române, monumente religiose şi de artă plastică, tradiţii şi meşteşuguri populare reprezentative pentru ţară noastră”, scriau cei de la Fundaţia „România – Generaţia Următoare”.

Ca forme de turism practicabile se poate vorbi despre turism montan – pentru sporturi de iarnă, drumeţie montană, speoturism şi alpinism, sporturi de aventură; turism de circulaţie – de tranzit şi itinerant cu valenţe culturale; turism specializat – pentru vizitarea peşterilor (speoturism), alpinism, vânătoare şi pescuit sportiv, sporturi de aventură, deltaplan, parapanta, rafting, canoeing, mountain bike/cicloturism montan, turism profesional (în mînă,în carieră,uzine,etc.), turism de afaceri şi reuniuni, turismul ştiinţific (ecoturism), turism rural şi agroturism. Se ofereau şi soluţii, respectiv introducerea în circuitul turistic  a arealelor naturale cu resurse turistice reprezentative pentru zona şi ţară, diversificarea ofertei turistice prin: promovarea de noi forme de turism; modernizarea şi extinderea structurilor de primire existente (cazare, alimentaţie ), dezvoltarea de noi forme de agrement şi sporturi de aventură; crearea unei oferte turistice competitive şi realizarea unor dotări cu echipamente turistice adecvate, a unor structuri de primire diversificate (1-3 stele la cazare,categoria ÎI-Lux la restaurante). De asemenea, a fost propusă şi crearea în Depresiunea Petroşani şi aria montană limitrofă a unei armături turistice care să justifice valoarea potenţialului turistic şi să răspundă realităţilor concrete de azi şi viitoare ale turismului şi anume: staţiuni turistice montane complexe, bivalente(cu funcţionalitate vara-iarnă), pentru odihnă şi recreere, sporturi de iarnă, drumeţie montană, practicarea altor sporturi şi forme de turism specializat: Straja, Pasul Vîlcan, Sârbă-Câmpuşel în munţii Vîlcan, Parângul Mic în Munţii Parâng; complexe turistice montane: Cheile Buţii (Munţii Retezat) şi Rusu ( Munţii Parâng); centre turistice: Petroşani; localităţi turistice: Vulcan, Lupeni; sate turistice: Cimpa , Taia, Jieţ ; puncte turistice montane: Groapa Seacă ( Munţii Parâng), Voievodu, Lunca Florii, Peştera Bolii (munţii Şureanu).

Numai că, pentru implementarea proiectelor investiţionale propuse ar fi fost nevoie, conform calculelor de la acea vreme, de sute de milioane de dolari, bani pe care absolut nimeni nu i-a atras în Valea Jiului. De la bugetul de stat s-au finanţat, şi acelea doar parţial, proiecte pentru dezvoltarea domeniilor schiabile, sau centre de informare turistică ce nu au adus niciun moment un mai mare aflux de turişti în zonă. În acelaşi timp, comunităţile au rămas aproape monoindustriale, bazându-se în continuare tot pe mineritul aproape muribund.

 [slideshow_deploy id=’19661′]