vineri, iulie 15th, 2016
Petrila, sub ape
Inundațiile au afectat din nou orașul Petrila și localitățile limitrofe, iar reprezentanții Primăriei sunt în alertă. Tone de nisip și sute de saci au fost pregătiți pentru a-i pune în calea apelor. „La ora actuală situația este sub control. Am avut inundații în câteva zone în orașul Petrila. Am intervenit cu reprezentanții SVSU, cu angajații Primăriei, ne-au sprijinit și cei de la ISU Petroșani, o formație de jandarmi. Apele nu s-au retras, dar cel puțin nu mai cresc în debit”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Probleme auCItește mai departe
Autoritățile de la Petroșani rămân în alertă
Autoritatile locale din Petrosani raman in alterta. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, alaturi de reprezentantii ISU, dar si cei ai Apa Serv Valea Jiului au venit in sprijinul cetatenilor afectati de inundatii. Din nou, zona cartierului Aeroport a fost afectata de caderile masive de precipitatii, insa edilii au intervenit pentru a-i ajuta pe cei afectati. „Ploile afectează din nou aceeași zonă din cartierul Aeroport. Am intervenit deja cu echipele ISU pentru a-i ajuta pe locatarii care și-au strâns tot ce-au putut de prin casă: mobila și hainele abiaCItește mai departe
Blestemul inundațiilor din Cartierul Aeroport. Apa trece de genunchi
O lună de zile și-au tras sufletul localnicii din Cartierul Aeroport, care s-au trezit din nou cu apa în ușa blocului. Petroșaniul este sub cod portocaliu de precipitații, iar zona afectată în urmă cu doar o lună de zile a fost din nou sub ape. Sunt locuri unde nivelul apelor trece de genunchi, iar oamenii stau cu teama că apa le va năvăli din nou în case, mai ales că încă nu a trecut pericolul. Pompierii, reprezentanții Primăriei Municipiului Petrolani și cei de la ApaServ au intervenit imediat, însăCItește mai departe
Accident grav pe o șosea hunedoreană. Trei persoane au fost rănite
Astăzi,în jurul orei 16.45, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din județul Arad, care conducea un autoturism pe DN 68 A, pe raza localității Abucea, dinspre Deva spre Lugoj, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Constanța. După impactul inițial, autotrenul a acroșat un alt autoturism, condus din dinspre Deva spre Lugoj, de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Alba. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătoruluiCItește mai departe
La Lupeni, inundațiile obligă autoritățile la acțiune în timp real
Municipiul Lupeni este din nou puternic afectat de inundațiile provocate de ploile din această seară. Autoritățile locale sunt obligate să acționeze aproape în timp real pentru a evita producerea unor calamități naturale de amploare. Utilajele și echipele de intervenție mobilizate de adminisrația locală din Lupeni acționează în ritm alert, în zona pârâului Valea Vacii, unde apele amenință să se reverse din nou pe drumul național 66 în zona Bărbăteni, iar alte echipe de intervenție acționează în zona străzii Stadionului, puternic afectată de ploi. Din păcate, primarul Cristian Resmeriță atenționează populațiaCItește mai departe
Probleme și în Colonia Petroșani
Probleme din cauza precipitațiilor sunt și în Colonia Petroșani. Paraul din Colonie s-a umflat in matca, astfel, mai multe strazi au fost inundate. Este vorba de strazile Egalitatii, Gheorghe Doja, Grivita Rosie si Radu Sapca. Deocamdata nicio gospodarie din Colonia Petrosani nu a fost inundata. [slideshow_deploy id=’17217′]
Echipele de intervenție ale Apa Serv acționează în zonele inundate din toată Valea Jiului
Apa Serv Valea Jiului acționează la această oră, cu toate echipele de intervenție şi cu toate utilajele din dotarea societăţii, fiind prezentă în toate localitățile din Valea Jiului unde au fost semnalate probleme în urma Codului Portocaliu de ploi și inundații. Echipele de intervenție ale Apa Serv acționează în colaborare cu autoritățile locale și comandamentele pentru situații de urgență, în vederea limitării efectelor nefaste ale calamităților naturale provocate de ploile abundente care s-au abătut în această seară asupra localităţilor din Vale. Utilajele Apa Serv Valea Jiului (buldoexcavatoare, combinate, motopompe etc.)CItește mai departe
Pensiile minerilor vor fi mărite ! Președintele a promulgat astăzi modificările art. 56 și 57 din Legea pensiilor
Preşedintele Klaus Iohanis a promulgat astăzi Legea 263 prin care pensiile minerilor vor fi mărite! Propunerea legislativă pentru modificarea art.56 şi 57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost inițiată de ctre deputatul Cristian Resmeriță încă din 2015. Forma în care se modifică prevederile legale este exact cea propusă de Cristian Resmeriță și așteptată de 5 ani de zile de pensionarii mineri din Valea Jiului. Atfel, art. 56, al. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins “Stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevăzute art. 30, alin.CItește mai departe
Pârâul Sălătruc din Petroșani a depășit cotele de atenție
Situația se degradează în municipiul Petroșani. Apele care s-au scurs de pe versanți au făcut ca pârâul Sălătruc să se umfle, din nou. Apa atinge, din nou, cote alarmante. La fața locului intervin și cei de la ApaServ pentru a degaja cursul apei de eventualele aluviuni.
Acrobații la 180 de metri înălțime, pe coșul de fum de la Paroșeni
Coșul de fum de la Paroșeni s-a transformat într-un loc numai bun de acrobații pentru Flaviu Cernescu,un bănățean pasionat de aventuri extreme. Aventura i-ar putea aduce însă un dosar penal pentru intrare prin efracție. La ceas de seară, tânărul pasionat de aventuri extreme și de adrenalină la cote maxime a intrat în incinta Termocentralei Paroșeni fără ca nimeni să sesizeze acest lucru, probabil pe o poartă secundară, pe unde se filmează și ieșind, împreună cu prietena lui. La adăpostul întunericului, au urcat până în vârful coșului de fum deCItește mai departe
Municipiul Lupeni afectat de furia naturii
Municipiul Lupeni se confruntă, din nou, cu inundațiile. Natura a lovit din nou, tot în zona Cartierului Bărbăteni, acolo de unde a pornit totul și data trecută. Pentru a degaja zona au fost scoase utilajele. “Primăria Lupeni a scos utilajele si acţionează în Cartierul Bărbăteni, zona Comexim,cea mai afectată în acest moment de ploaie”, susține primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, care de altfel și coordonează toate acțiunile în acest moment. La Lupeni drumul a fost acoperit de pietre, dar și crengi aduse de apă. UPDATE: Sistemul de alarmare a fostCItește mai departe
Sirenele anunță dezastrul iminent. Aeroportul e sub ape!
Autoritățile locale din Petroșani și Vulcan au institut stare de urgență pe plan local și au acționat sistemul de alertare publică în caz de calamitate. Sirenele au vuit timp de câteva minute în cele două localități, astfel ca oamenii să știe că există un pericol iminent și să încerce să se pună la adăpost. Avertizarea de vreme extrem de rea a meterologilor, respectiv furtuni, grindină și ploi torențiale cu precipitații de până la 80 de litri pe metru pătrat s-a adeverit. Cartierul Aeroport din Petroșani deja se află sub apeCItește mai departe
Alarmare preventivă, la Petroșani
Sirena de alarmare a fost acționată preventiv de reprezentanții municipalității din Petroșani, pentru ca populația să fie pregătită în cazul în care ploile abundente ar duce din nou la inundarea unor zone, așa cum s-a întâmplat luna trecută. „Este preventiv. Avem cod portocaliu de precipitații și se fac exerciții. Așa spune legea”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până înCItește mai departe
Valea Jiului intră sub cod portocaliu de vreme rea
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până în data de 17 iulie ora 6.00. Printre zonele vizate de această avertizare, se numără și localitățile Văii Jiului. Potrivit meteorologilor, în aceste intervale instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată, vor fi căderi de grindină, ploi torenţiale, local 60 l/mp, izolat 80 – 90 l/mp, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi descărcări electrice. La nivelul municipiului Petroșani,CItește mai departe
Amenzi aplicate proprietarilor de animale lăsate libere pe domeniul public, la Lupeni
Primarul Cristian Resmeriță a dispus aplicarea de amenzi, în conformotate cu prevederile legale în vigoare, pentru proprietarii animalelor lăsate libere în municipiul Lupeni. Autoritățile locale din municipiul Lupeni se confruntă de o bună perioadă de timp cu indolența proprietariilor care își lasă libere animalele prin oraș, fapt care generează pe de o parte distrugeri aduse doemniului public și, pe de altă parte, un real disconfort pentru cetățeni. După câteva încercări nereușite de a soluționa această problemă pe cale amiabilă, informând proprietarii de animale că lăsarea liberă a acestora prin oraș reprezintă un adevărat pericol pentruCItește mai departe
Mineriada văzută de vicepremier. Din interiorul Guvernului, Vasile Dâncu spune că minerii au fost manipulaţi
În timp ce procurorii au redeschis Dosarul Mineriadei din 1990 şi mai multe personalităţi ale vieţii publice româneşti, inclusiv fostul preşedinte Ion Iliescu, au fost puse sub acuzare, vicepremierul Vasile Dâcnu (PSD) le ia apărarea minerilor. La Petroşani, Vasile Dâncu a declarat că minerii au fost duşi la Bucureşti, unde ei credeau că apără tânăra democraţie, aşa cum li s-a spus. „Oamenilor le este frică să vorbească despre evenimentele acelea. Mie mi s-a părut că este nedrept pentru această zonă. Nu au fost necesare mineriadele, nu au fost normale,CItește mai departe
Vicepremierul Vasile Dâncu: Viitorul Văii Jiului se leagă de dezvoltarea industrială
Turismul este doar un supliment, nu o alternativă la minerit, a declarat, la Petroşani, Vicepremierul României, Vasile Dâncu. „Turismul este un supliment. Eu cred că dezvoltare industrială se leagă viitorul Văii Jiului. Cred că două tipuri de lucruri se pot face aici. În primul rând, forţa de muncă lipseşte în Transilvania. Nu mai avem forţă de muncă. În Timişoara deja încercăm să obţinem permise de muncă să facem o înţelegere cu Serbia de exemplu, şi Ungaria, să dăm permise de muncă celor care vin din zona respectivă, pentru căCItește mai departe
Primăria Petroșani și-a extins programul de utilare a școlilor cu centrale proprii
Nu doar elevii școlilor gimnaziale vor avea căldură în sălile de curs la iarnă, indiferent dacă va funcționa sau nu sistemul centralizat de termoficare, ci și liceele. Primăria Petroșani a demarat procedura pentru achiziția și instalarea de centrale proprii la Colegiul Economic Hermes. Astfel, autoritatea contractantă a postat în catalogul electronic SEAP, intenția de a achiziționa serviciile de dotare a unității cu centrală proprie, oferta fiind estimată la 177.787,00 lei fără TVA. Firma câștigătoare are la dispoziție 3 luni să finalizeze lucrările. [slideshow_deploy id=’19661′]
Vicepremierul Vasile Dâncu: Guvernul Ciloş vrea să implementeze „proiectul Văii Jiului”
Reprezentanţii Guvernului Cioloş vor să implementeze un proiect gândit special pentru Valea Jiului, iar dezvoltarea să vină din interiorul comunităţii, cu sprijin de la centru. Este ca şi în pilda cu sărmanul care nu a primit peşte, ci o undiţă să-l prindă. „Am început să lucrăm la un proiect şi de aceea am venit acum, să începem să discutăm cu primarii şi să vedem posibilele proiecte pe care am putea să le implementăm, să punem la un loc banii pe care îi avem ca să creem nişte proiecte maiCItește mai departe
PROGRAM COMPLET| Filme în premieră la Cinematograful ”Luceafarul” din Vulcan
Program săptămâna 15-21 iulie: Epoca de Gheata: Ploaie de meteoriti – 3D / Ice Age: Collision Course – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 14,00 (3D Dublat) si ora 16,00 (3D Subtitrat) Din adancuri / The Shallows (Premiera) (N 15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 18,00 Legenda lui Tarzan – 3D / The Legend of Tarzan – 3D (AP 12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Vineri, Sambata, Duminica ora 20,00 Star Trek: DincoloCItește mai departe
PROGRAMUL VIZITEI VICEPRIM-MINISTRULUI ,VASILE DÂNCU, ÎN VALEA JIULUI
Vasile Dâncu, unul dintre vicepremierii României se va afla în Valea Jiului, în cursul zilei de astăzi. Programul vizitei in Valea Jiului a d-lui Viceprim-ministru Vasile Dincu care are loc astazi, 15 Iulie 2016 se va desfășura astfel: 10.00 – 10.45 Vizita Liceul Teoretic Dimitrie Leonida – Petrosani 10.45 – 11.00 Deplasare la Universitatea din Petrosani 11.00 – 11.45 Intalnire cu conducerea Universitatii din Petrosani 11.45 – 12.15 Deplasare la Primaria Vulcan 12.15 – 13.45 Discutii cu primarii din Valea Jiului, reprezentantii Institutiei Prefectului Hunedora si ai Consiliului Judetean Hunedoara 13.45CItește mai departe
Se sistează apa în Deva și Hunedoara
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 15.07.2016, între orele 08:00- 15:00, pe strada Furnalelor, pentru eliminare pierdere apă la nr. 21. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hășdat, in data de 15.07.2016, între orele 08:15 – 12:00, pentru remediere avarie Statia de pompe Hășdat. Se sistează furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 15.07.2016, între orele 08:25-13:00, pe străzile: Militarilor, Toamnei, Margaretelor si Elena Văcărescu, pentru remediere avarie rețea strada E.Văcărescu nr.10. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Brad, în data deCItește mai departe
Copilul unui jandarm, snopit în bătaie de mai mulți indivizi
Un alt caz de violență zguduie Valea Jiului, la nici 48 de ore de la incidentul în care un polițist a fost agresat în plin centrul municipiului Petroșani. De această dată, copilul unui angajat al Jandarmeriei Hunedoara a fost încolțit de mai mulți indivizi și bătut până a ajuns în spital. Tânărul intrase, ieri seară, într-o alimentară și la ieșire, agresorii au tăbărât pe el. Au fost zece la număr, însă doar șapte ar fi lovit. Victima bătăușilor spune că primise amenințări de mai multă vreme, dar nu le-a luatCItește mai departe
Soluții temporare pentru strada Poienilor
Deși au sperat ca problema lor se va rezolva, locuitorii de pe strada Poienilor din Petroșani nu vor avea asfalt pe cale de acces către casele lor nici în acest an. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi a declarat că este greu de crezut că va putea fi prinsă și strada Poienilor în programul reabilitare din acest an, însă va găsi o soluție temporară și va fi pusă mixtură de pe centura Petroșaniului, arfteră intrată în reabilitare. Mai mulți localnici de pe strada Poienilor spun că au locuințeleCItește mai departe
Complexul Energetic Hunedoara rămâne cu amenda pentru discriminare
Oficialii Complexului Energetic Hunedoara nu au reușit să anuleze în instanță sancțiunea aplicată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Curtea de Apel Alba Iulia a respins atât cererea de suspendare a actului administrativ, cât și cea de anulare, așa că, deocamdată cel puțin, rămâne cu amenda aplicată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că nu a plătit sporurile de fidelitate pentru angajaţii care intrau în concediu medical. Sentința poate fi contestă și probabil oficialii vor ataca decizia instanței de fond. Complexul Energetic Hunedoara s-a judecat cu oficialii Consiliul NaționalCItește mai departe
Vom circula, din nou, pe autostradă
Ministrul Transporturilor a anunțat că din toamna acestui an se va putea circula, din nou, pe autostrada Sebeș-Orăștie. O parte a tronsonului de autostradă a fost parţial demolat din cauza problemelor apărute la fundaţie, provocate de infiltraţii, în anul 2015. „Termenul pentru reconstrucţia celor două sute de metri de pe Orăştie – Sibiu se menţine. Se va face Expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul. Apreciez ca aţi avut curajul să preluaţi voi lucrarea ( CNADNR – n.r.). Decizia aceastaCItește mai departe
Nu au ce pune pe masă
Persoanele care pe timpul verii au făcut o afacere din culesul fructelor de pădure și al ciupercilor se plâng că roadele au fost distruse de grindină. Cei care pe timpul verii îşi rotunjeau veniturile de pe urma fructelor de pădure sau a ciupercilor, acum se văd cu buzunarele aproape goale. Grindina a distrus totul. “Nu prea avem ce culege. Abia dacă am adunat cât să punem în 2-3 caserole. Sunt puţine afine sau ciuperci. E foarte greu. Vremea rea ne-a lăsat fără bani”, ne spune unul dintre vânzătorii de fructeCItește mai departe