Copilul unui jandarm, snopit în bătaie de mai mulți indivizi

Un alt caz de violență zguduie Valea Jiului, la nici 48 de ore de la incidentul în care un polițist a fost agresat în plin centrul municipiului Petroșani.

bataie33

De această dată, copilul unui angajat al Jandarmeriei Hunedoara a fost încolțit de mai mulți indivizi și bătut până a ajuns în spital. Tânărul intrase, ieri seară, într-o alimentară și la ieșire, agresorii au tăbărât pe el. Au fost zece la număr, însă doar șapte ar fi lovit.

Victima bătăușilor spune că primise amenințări de mai multă vreme, dar nu le-a luat în considerare. Mai mulți agresori sunt minori și au fost identificați de polițiștii din Petrila, iar după ce li s-a stabilit identitatea au fost lăsați să plece acasă. La ieșire din secția de poliție, bătușii n-au ezitat să se laude cu isprava lor.

În privința agresorilor majori, polițiștii au continuat audierile pe parcursul nopții și va fi întocmit un dosar penal după ce victima va depune plângere.

[slideshow_deploy id=’20328′]