Mineriada văzută de vicepremier. Din interiorul Guvernului, Vasile Dâncu spune că minerii au fost manipulaţi
În timp ce procurorii au redeschis Dosarul Mineriadei din 1990 şi mai multe personalităţi ale vieţii publice româneşti, inclusiv fostul preşedinte Ion Iliescu, au fost puse sub acuzare, vicepremierul Vasile Dâcnu (PSD) le ia apărarea minerilor.
La Petroşani, Vasile Dâncu a declarat că minerii au fost duşi la Bucureşti, unde ei credeau că apără tânăra democraţie, aşa cum li s-a spus. „Oamenilor le este frică să vorbească despre evenimentele acelea. Mie mi s-a părut că este nedrept pentru această zonă. Nu au fost necesare mineriadele, nu au fost normale, au fost nişte evenimente care au arătat exact nivelul de la noi, spaimele pe care le aveau românii în 1990. Minerii au fost duşi acolo, ei crezând că acolo, de fapt, apără… De fapt aşa li s-au prezentat lucrurile”, a declarat vicepremierul României.
Pe de altă parte, Dâncu este de părere că Valea Jiului a fost folosită deopotrivă ca forţă de manevră şi forţă de legitimare şi, dacă era ajutată, zona putea avea un alt destin. „Valea Jiului a fost o construcţie foarte raţională. Valea Jiului a fost organizată perfect. După 1918, ţara s-a integrat şi aici s-au stricat lucrurile care erau organizate dinainte. S-a stricat comunitatea de aici. Nu aveau nicio şansă să se integreze. Comunismul a încercat să-i integreze ca pe vite. S-au adus 700 de tineri din Moldova, de exemplu, 700 de fete din altă parte, făcută o filatură, blocuri, o discotecă, se adunau şi Valea Jiului s-a construit, în câteva valuri, ca o societate artificială. După Revoluţie a fost cel mai rău lucru, pentru că societatea putea fi reglată, printr-o trecere spre capitalism. Putea să aibă un alt destin. Trebuia reconstruită. Comunismul nu începuse neapărat rău. Trebuiau construite mecanisme sociale de solidaritate, făcută o trecere simplă, fără costuri mari, spre o respecializare a comunităţilor. Nu a fost niciun plan, decât folosirea Văii Jiului ca forţă de manevră politică în prima fază, în faza a doua forţă de legitimare. A fost o manipulare ordinară la adresa minerilor, a Văii Jiului, de-a lungul istoriei celor 25 de ani”, a mai spus Vasile Dâncu, cel care a studiat istoria zonei.
Cât priveşte vechea idee a lui Miron Cozma de a înfiinţa Republica Văii Jiului, vicepremierul a precizat, mai în glumă, mai în serios, că „este o metaforă frumoasă, dar se poate construi pe aceasta. Se poate construi o microregiune care să aibă chiar aceste caracteristici. Şi pentru unii, paşaport să intre în Valea Jiului.
Cel mai greşit gest din istoria României şi a Văii Jiului a fost blocarea Văii Jiului, care a declanşat ultimele mineriade. Dar, de fapt, n-ar trebui să vorbesc eu despre asta, că-s la Guvern„.
De precizat că peste 300 de persoane s-au constituit până acum părți civile în Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Dosarul a fost redeschis în primăvara anului trecut, iar decizia a fost confirmată, pe 9 martie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea a venit după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să identifice vinovaţii. În opinia procurorilor care se ocupă de dosarul redeschis răspunzători pentru ce s-a întâmplat la Mineriadă sunt Ion Iliescu, împreună cu Miron Cozma, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu, dar şi alţi foşti lideri de la acea vreme. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi încercat reprimarea violentă a manifestaţiilor din 13-15 iunie 1990.
[slideshow_deploy id=’27126′]
« Vicepremierul Vasile Dâncu: Viitorul Văii Jiului se leagă de dezvoltarea industrială (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Amenzi aplicate proprietarilor de animale lăsate libere pe domeniul public, la Lupeni »