Valea Jiului intră sub cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până în data de 17 iulie ora 6.00. Printre zonele vizate de această avertizare, se numără și localitățile Văii Jiului.

img

Potrivit meteorologilor, în aceste intervale instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată, vor fi căderi de grindină, ploi torenţiale, local 60 l/mp, izolat 80 – 90 l/mp, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi descărcări electrice.

La nivelul municipiului Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a dispus deja reuniunea Comandamentului pentru Situații de Urgență. Suntem pregătiți pentru Codul Portocaliu de ploi și vreme rea. Am convocat deja Comandamentul pentru Situații de Urgență și încercăm să luăm din timp măsuri pentru ca ploile care se anunță la noapte și în cursul zilei de mâine să ne găsească pregătiți pentru intervenție, în cazul în care acest lucru se va impune”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Și primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca este pregătit pentru intervenția de urgență în caz de vreme rea. Acesta a informat cetățenii, în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Facebook, că ”azi, 15.07.2016, începând cu orele 18 , avem o avertizare cod portocaliu de ploi , grindina. Local se va depășii cantitatea de 60 litri pe metru pătrat iar izolat peste 100 litri pe mp. Vă rugăm să urmăriți evoluția vremii iar în caz de nevoie să acționați și dumneavoastră în zona în care locuiți alături de echipele noastre. Vă mulțumesc.”

Un avertisment similar a fost transmis și de viceprimarul orașului Petrila. ”Astazi 15.07.2016 începând cu ora 18,00 avem avertizare de cod portocaliu, căderi abundente de ploi și grindină, cu până la 60- 90 litri/mp. Vă rog, acolo unde există probleme de inundații să fiți pregătiți să apelați de urgență, astfel încât să putem intervenii în timpul cel mai scurt posibil”, transmite Dorin Curtean, viceprimarul orașului Petrila. Acesta a făcut publice și două numere de telefon la care cei aflați în situații de urgență pot apela non-stop: Telefon pompieri – 0254550416; Telefon primarie – 0254550760

Aflat astăzi în Valea Jiului, vicepremierul Vasile Dâncu a precizat la rândul său că Guvernul va suplimenta ajutoarele acordate autorităților locale din Valea Jiului, după o revizuire a rapoartelor privind pagubele produse de calamitățile naturale care au afectat și este posibil să mai afecteze această zonă. ”Deja am aprobat, în Guvern, o sumă acordată pentru intervenția la refacerea infrastructurii afectate de inundațiile de luna trecută. Vom reanaliza rapoartele făcute de primari și instituția Prefectului județului Hunedoara și vom vedea dacă codul Portocaliu și Roși anunțate pentru aceste zile va mai produce și alte pagube și vom susține autorităile locale, din punct de vedere financiar, pentru a putea interveni acolo unde natura a creat sau va mai creea probleme”, a spus Vasile Dâncu.

[slideshow_deploy id=’20328′]



(Următoarea știre) »