Ex-primarul Păducel și echipa PNL vor să bage buldozerele în clădirile istorice de la Mina Petrila
Pe ordinea de zi a ședinței de consiliu de marți a Orașului Petrila a fost pus în discuție un proiect prin care edilii au vrut să ceară Ministerului Economiei preluarea cu titlu gratuit a obiectivelor care sunt clasate ca și monumente istorice și a altor câtorva clădiri pe care le pot valorifica, respectiv sediul administrativ, școala de calificare, mina școală, stația de salvare, hala nouă a compresoarelor. Numai că s-au lovit de zidul opoziției ex-primarului Ilie Păducel și al consilierilor PNL.
„Sunt câteva obiective din perimetrul minei care consider că ar putea fi valorificate. În nota de fundamentare chiar am spus că vreau să mut sediul primăriei acolo, dar ei au spus că nu se justifică să duc primăria acolo, că e la capătul orașului, deși actualul sediu e în celălalt capăt al orașului. Și săptămâna trecută, când am participat la întâlnirea cu domnul Dâncu am prezentat propunerea de a prelua monumentele și o parte din activele minei și domnul Dâncu mi-a spus să vin cu hotărârea de consiliu și să mă adresez direct Ministerului Dezvoltării și inițiază dumnealui o hotărâre de Guvern, astfel încât ca să meargă lucrurile mai repede. Joi sunt invitat la Alba de reprezentanți ai Ministerului Economiei, unde se vor purta discuții pe tema viziunii de dezvoltare a localităților Văii Jiului. Și acolo am scris un memoriu și am venit cu această propunere.
Mai mult decât atât, ca să pot depune un proiect și să cer finanțare din fonduri europene, pentru care există pe POR termen până în 26 octombrie, primul lucru pe care trebuie să îl fac este să le am în proprietate, ca să pot fi eligibil. Sunt dezamăgit că ei vor ca mina să fie rasă, să fie distrusă, mai ales că Temneanu (n.r. fostul lider de sindicat de la Mina Petrila) a și lucrat acolo, ca și consilierul Preda”, a declarat primarul Petrilei, Vasile Jurca.
Liberalii au motivat că ar avea nevoie de bani pentru asigurarea pazei sau pentru paza utilităților, însă un calcul simplu arată că acum pentru acelașii lucru se cheltuiesc mult mai mulți bani.
„În acte avem 5 sedii și plătim în jur de 4 miliarde utilități: Taxele și Impozitele sunt într-un sediu, pentru care plătim aproape 900 de milioane utilități, Poliția Locală în alt sediu, SPLAS în alt sediu, primăria în alt sediu și primăria în altul. Dacă fac un calcul, cred că depășesc cu mult cât ar trebui să cheltuiesc. S-a mai ridicat problema că aceste clădiri trebuie reabilitate și că de unde găsim fondurile necesare. Pe POR există finanțare cu o cofinanțare de 2% din partea noastră pentru clădiri publice și putem să le reabilităm pe toate”,a mai spus Jurca.
Pentru a trece, proiectul avea nevoie de 13 voturi, însă doi consilieri PSD sunt în concediu și au lipsit de la ședință. Din acest motiv intenția va trebui reluată într-o altă ședință de consiliu, după întoarcerea celor doi în Petrila.
Reamintim că în luna ianuarie a acestui an, Ministerul Culturii a oprit demolările de pe fosta platformă industrială a Minei Petrila. Asta după ce a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul munistrului Culturii prin care clădirile au fost încadrate în grupa valorică „A”. Preparația veche, Puțul Centru, atelierul mecanic, puțul cu schip și compresoarele vechi sunt clădirile monumente istorice de la mina Petrila încadrate în categoria „A”. Pe listă se mai află și vechea centrală termică, dar aceasta a fost demolată de administrația locală înainte ca lista să fie avizată de oficialii Ministerului Culturii.
[slideshow_deploy id=’36591′]
« Frigescu și Nebunu ajung în închisoare (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Tiberiu Iacob – Ridzi: „În PNL e o situație destul de neconstructivă” »