Ocazie unică pentru studenții Universității Petroșani
Universitatea din Petroşani pune bazele unei colaborări cu o universitate din Nevada, Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia masteranzii şi doctoranzii ar putea avea posibilitatea să plece peste ocean pentru a studia, dar şi pentru a primi bani. Un cercetător de renume mondial în problematica ventilaţiei miniere a venit la Petroşani tocmai din Nevada, Statele Unite ale Americii. Acesta oferă posibilitatea masteranzilor şi doctoranzilor să plece în Statele Unite ale Americii pentru a vedea cum se desfăşoară acolo lucrurile în domeniul minier.
“Acest eveniment pe care Universitatea din Petroşani îl organizează este prilehuit de vizita cu care ne onorează domnul profesor Charles Kocsi de la Universitatea Reno din Nevada din Statele Unite, din cadrul Departamentului de Inginerie Minieră şi Metalurgie, vizită prilejuită din dorinţa noastră de a lărgi cadrul internaţional al colaborărilor şi de dorinţa domnului profesor de a reveni în instituţia în care s-a format ca inginer. Am convenit termenii unei convenţii de colaborare, un acord cadru parteneriat care vor putea sprijini activităţile de cercetare şi cele educaţionale ale Universităţii noastre. S-au purtat discuţii şi la INSEMEX Petroşani legate de posibilităţile de a extinde colaborarea, fiind vorba de partea de cercetare prin stabilirea de relaţii”, a declarat prof. Univ. Dr. Ing. Roland Moraru, prorectorul Universităţii din Petroşani.
Cu o vastă experienţă în domeniul cercetării miniere, profesorul american de origine română spune că în Statele Unite ale Americii mineritul este o familie.
Universitatea din Petroşani îşi va întări colaborarea cu cercetătorul american de origine română. Astfel, se vor “deschide” porţile către masteranzii şi doctoranzii din Petroşani.
“Colaborarea cu Universitatea din Petroşani o intenţionez pe trei domenii. Primul domeniu este schimbul de studenţi de master şi doctorat. Sunt în poziţia în care aş putea angaja studenţi care să lucreze pe proiectul meu de cercetare, studenţii care ar accepta această poziţie sunt plătiţi şi 80% din taxele de şcolarizare le plătesc eu. Primul domeniu ar fi de a facilita, de a informa studenţii din România, de la Universitatea din Petroşani despre programele care există la facultatea noastră. Ar mai fi vorba de un schimb de profesori, să aducem un profesor sau doi la departamentul nostru ca să vedem cum se desfăşoară activitatea în SUA, ce folosim ca tehnologii pentru învăţare, cercetare şi al treilea e să găsim proiecte mai mari de colaborare prin Uniunea Europeană sau prin mecanismele şi instituţiile din America de Nord”, a declarat Karoly Kocsis.
[slideshow_deploy id=’27028′]