Cabanierii, turiștii și salvamontiștii cer ajutor

Turiștii și salvatorii montani din stațiune cer autorităților să intervină cât mai repede pentru a reface drumul județean care urcă în stațiune.

 parang-660x330

Ploile torențiale au rupt drumul județean care urcă în Stațiunea Parâng, în cel puțin patru locuri, iar în cazul unui incendiu sau accident, autospecialele de intervenție nu pot ajunge la cabanieri. Și turiștii sunt nemulțumiți că nu pot urca până la cabane cu autoturismele pe drumul care vara este deschis circulației. ”Viiturile l-au rupt în vreo patru locuri și nu se mai poate circula pe el. Nici măcar cu mașini 4×4 nu se poate ajunge repede, iar dacă se întâmplă un accident nimeni nu poate ajunge la victimă. Cineva trebuie să intervină cât mai repede, turiștii sunt în pericol. Sunt cazuri în care victimele sunt netransportabile, nu le putem duce cu akia până la baza stațiunii și este nevoie de intervenția autospecialei SMURD sau a Ambulanței. Acestea nu vor putea urca la victimă. Nemulțumiți sunt și turiștii care vor să vină în Parâng și se plâng la noi, să facem ceva cu drumul”, spun salvatorii montani din Stațiunea Parâng. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Vasilescu, situația drumului din Parâng este în atenția instituției și pentru moment se va interveni la repararea căii de acces în zonele afectate de viituri, astfel ca serviciile de intervenție, turiștii și cabanierii să poată ajunge în stațiune. Vasilescu mai spune că din data de 10 august a.c., va fi demarat proiectul care prevede modernizarea drumului iar lucrările finanțate din bugetul județean vor demara cât mai repede.

[slideshow_deploy id=’36591′]