PRIMARUL BRADULUI LA ÎNĂLȚIME. CAZACU ”ATACĂ” VÂRFUL MONT BLANC

Patru temerari din municipiul Brad, între care se numără și primarul localității, Florin Cazacu, și-au propus să cucerească, cel mai probabil marți, vârful Mont Blanc (4.810 m) din Munții Alpi, cel mai înalt din Europa de Vest.

cazacu-mon-blanc

„Suntem în a doua zi de ascensiune și ne îndreptăm (luni, n.r.) spre Refugiul Gouter (3.835 m). Dorim ca acolo să ne continuăm aclimatizarea, să urcăm și să coborâm puțin, pentru a ne stimula organismul. Avem ca obiectiv să cucerim vârful Mont Blanc și să punem acolo steagul României și al municipiului Brad”, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul municipiului Brad.

Echipa care a plecat din Brad spre Mont Blanc este formată din șapte persoane, dintre care patru: Florin Cazacu, Vasile Alba, Radu Pavel și Cosmin Florea au decis să urce spre vârf.

„Sperăm să ne adaptăm la lipsa de oxigen și să ne putem odihni în adăpost. Lipsa de oxigen se resimte la altitudini mai mari de 3.100 de metri”, a punctat Cazacu.

Potrivit acestuia, echipa ar dori să plece în ascensiune spre vârf după miezul nopții, dacă toate pregătirile vor decurge conform planului.

Escalada pe Mont Blanc a fost pregătită de către membrii echipei încă de anul trecut, când au urcat pe toate vârfurile cu înălțime mai mare de 2.500 de metri. Optimiști că vor reuși în demersul lor, alpiniștii din Brad și-au stabilit ca slogan cuvintele cu lui Avram Iancu: „No, gata? No, hai!”. Vârful Mont Blanc are o înălțime de 4.810 metri, fiind cel mai înalt din Europa de Vest și al treilea din Europa, după Elbrus (5.642 m) și Dykh-Tau (5.204 m) — ambele în Caucaz — Rusia. Mont Blanc a fost cucerit, pentru prima dată, în anul 1786, de către doi alpiniști amatori, Jacques Balmat și Michel Paccard, ascensiunea lor fiind apreciată ca începutul alpinismului modern. Primul român care a urcat pe Mont Blanc a fost geologul Radu Porumbaru, la 2 octombrie 1877.

[slideshow_deploy id=’13837′]