Vasile Potecă se reîntoarce în conducerea PNL?!

Zvonurile precum că, Vasile Potecă, fost subprefect de Hunedoara, actualmente director adjunct la Apa Prod Deva, va deveni secretar general al PNL Hunedoara făcând echipă cu Lucian Heiuș încep să prindă contur.

IMG_8455-794x529

Astăzi, 25 iulie, printr- o declarație de presă își anunță demisia de la Apa Prod. Cât despre performanța sa de la Apa Prod vom reveni cu amănunte în materialele viitoare.

„În urma alegerilor din 5 iunie, care au schimbat radical structura conducerii Consiliului Județean și a celor mai importante localități din județul Hunedoara, membrii PNL, care sunt directori ai unor instituții publice sau cu capital public, sunt puși într-o situație dificilă. Personal, am fost propus în funcția de director adjunct al societății Apa Prod S.A. și susținut de Partidul Național Liberal pentru a promova ideile și proiectele pe care acest partid le promova politic. Am privit neputincios, din acea funcție, cum conducerea interimară a partidului a ratat toate obiectivele propuse pentru alegerile locale. În urma dezastrului electoral, conducerea Consiliului Județean și a principalelor localități din județ a fost schimbată. Implicit, s-a schimbat și viziunea asupra priorităților manageriale ale societății cu capital public, Apa Prod S.A. În aceste condiții, înțeleg să-i las pe noii conducători politici ai județului să-și pună în aplicare strategiile și planurile lor cu privire la societatea în care dețin funcția de director adjunct și să-mi prezint demisia din această funcție. În următoarea perioadă mă voi concentra pe activitatea politică încercând să îmi aduc contribuția alături de echipa liberală la revigorarea Partidului Național Liberal și pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare” a declarat Vasile Potecă.

[slideshow_deploy id=’24093′]