vineri, iulie 29th, 2016
Vacile lăsate să umble libere prin oraș îi aduc o nouă amendă unui proprietar din Lupeni
Cu toate că Administrația Locală din municipiul Lupeni a început aplicarea de amenzi pentru proprietarii de animale care-și lasă libere animalele pe străzile municipiului, unii dintre aceștia par să nu înțeleagă regulile de conviețuire într-o societate urbană. Un exemplu ar putea fi domnul Gruia Ion din Lupeni care, deși a fost deja sancționat pentru că și-a lăsat vacile să pască pe domeniul public al municipiului Lupeni, nu pare să fi înțeles nimic din sensul sancțiunii care i-a fost aplicate. Joi, 28 iuie 2016, polițiștii comunitari din Lupeni au găsit dinCItește mai departe
Șofer de tir rupt de beat la volan
Un hunedorean de 49 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența bătuturilor alcoolice după ce a fost oprit în trafic de polițiști. Bărbatul conducea un mastodont încărcat cu lemne iar oamenii legii l-au oprit pentru a verifica dacă transportul de lemn este legal. ”Politistii Serviciului Rutier — Biroul Drumuri Naționale si Europene au oprit pentru control pe DN 6, pe raza localității Sadova Veche, o autoutilitară ce transporta material lemnos și care era condusă de un bărbat de 49 de ani, din Hunedoara.Polițiștii au efectuatCItește mai departe
Petroșani. Autoturism distrus de flăcări
Un incendiu izbucnit la un autoturism parcat în zona Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, se putea transforma într-un adevărat dezastru dacă angajații unui supermarket nu interveneau până la sosirea pompierilor. Focul a fost observat de o femeie care se afla la un salon de înfrumusețare din zonă și aceasta a sunat după ajutoare. Până la sosirea pompierilor, oamenii din zonă au intervenit cu stingătoarele proprii și au reușit să limiteze extinderea focului. Un alt autoturism de teren aflat în apropierea celui de la care a pornit incendiul, a fostCItește mai departe
Accident grav pe DN7/ Două autoturisme au fost implicate
În data de 29.07.2016, în jurul orei 09:40, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe D. N. 7, dinspre Deva spre Arad, pe raza localităţii Mintia s-a angajat în depăşirea neregulamentară a două autovehicule, prin încălcarea marcajului simplu continuu, şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 62 de ani, din municipiul Hunedoara. Conducătorul auto de 62 de ani se angajase, la rândul său, în efectuarea unui viraj la stânga, spre incinta Termocentralei Mintia. ÎnCItește mai departe
Atenție la apa din unele izvoare din Vulcan
Canicula determină, în mod firesc, oamenii la un consum de apă ridicat. Motiv pentru care sunt foarte căutate și izvoarele de apă din diverse zone ale Văii Jiului, izvoare la care oamenii știu că pot găsi apă plată mai bună chiar decât cea îmbuteliată, de la magazin. Cu toate acestea, nu toate izvoarele au apă bună de băut. În acest sens, vine și avertismentul lansat zilele trecute de primarul muncipiului Vulcan, Gheorghe Ile. Acesta informează, prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare, că în izvorul situat pe Valea PreoteseiCItește mai departe
Week-end cu Festival roman la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în calitate de partener al evenimentului și administrator al sitului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vă invită să participați la prima ediție a Festivalului Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa – In memoriam Dorin Alicu, care se va desfășura în perioada 29 – 31 iulie 2016. Manifestările sunt organizate la Hațeg și comuna Sarmizegetusa (jud. Hunedoara) de către Asociația de Turism Retezat, beneficiară a proiectului „Descoperă destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat”, finanțat de Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat,CItește mai departe
Campionat de fotbal în avanpremiera ”Zilelor orașului Uricani”
La Uricani a început în cursul acestei săptămâni o inedită competiție de fotbal destinată amatorilor, organizată în cadrul manifestărilor ediției din acest an a ”Zilelor orașului Uricani”, care se vor derula în cursul lunii august în localitatea din vestul Văii Jiului. Câteva sute de oameni s-au aliniat la startul acestei competiții organizate de Primăria și Consiliul local al orașului Uricani, constituind un număr de 12 echipe distribuite pe două grupe. Echipele de fotbaliști amatori poartă nume sugestive dar și extrem de ciudate, cum a fi: FC Știința, Pokemon Go, FCCItește mai departe
Rezultatele Bursei locurilor de muncă de la Deva din 28 iulie 2016
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat joi, 28 iulie 2016, la DEVA, o nouă bursă a locurlor de muncă. La finalul acesteia, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă HUNEDOARA raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 22angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 12 agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 86 de posturi.Au participat la bursă 115 hunedoreni, din care 52 au fost selectați în vederea încadrării. Au fost încadrate în muncă 32deCItește mai departe
Primăria Hunedoara dorește să atragă fonduri europene pentru izolarea termică a clădirilor rezidențiale
Joi, 28 iulie 2016, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a invitat la sediul primăriei reprezentanții unui număr de 31 de asociații de proprietari, pentru a prezenta un proiect de izolare termică a blocurilor de locuințe, finanțat din fonduri europene. Este pentru prima dată când un astfel de proiect se adresează și altor municipii decât reședința de județ. Întrucât primăria nu avea niciun proiect de reabilitare a clădirilor rezidențiale cu fonduri europene, municipalitatea intenționează să găsească, împreună cu președinții și administratorii de asociații de proprietari, soluții pentru urgentarea atragerii de fonduriCItește mai departe
Lemnarii atentează la ultima bogăție a Văii
Al treilea judeţ ca suprafaţă forestieră din România a scăpat oarecum de defrişările necontrolate. Afacerile ilegale cu lemn au putut fi ţinute în frâu de către autorităţi, cel puțin pentru o perioadă. Aşa se face că astăzi se taie la ras şi culmea cei care exploatează au actele în regulă. Monitorizările şi raziile jandarmilor montani arătau în trecut că în judeţul Hunedoara, suprafeţele de pădure unde erau înregistrate cele mai multe probleme privind exploatarea perimetrelor forestiere, sunt localizate în zona Văii Jiului. Hoţii de lemn erau ţinuţi în frâu,CItește mai departe
ISU Hunedoara a primit o autospecială pentru stingere de mare capacitate
Opt județe printre care și Hunedoara au primit câte o autospecială pentru stingere de mare capacitate, achiziționate în cadrul Proiectului ,,Răspunsul eficient salvează vieți II’ (Efficient Response Saves Lives II). Noile autospeciale, cu o capacitate de 5000 litri de apă, sunt destinate intervențiilor pentru stingerea incendiilor și asigurarea necesarului de apă în comunitățile afectate de producerea situațiilor de urgență. Totodată, acestea dispun de echipamente de prim ajutor medical, iar prin caracteristicile lor, pot efectua misiuni în zone cu drumuri greu accesibile, în orice anotimp al anului. ”Proiectul ,,Răspunsul eficientCItește mai departe
Filmele săptămânii viitoare la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan
Singurul cinematograf 3 D din Valea Jiului, Cinema ”Luceafărul” din Vulcan vă așteaptă și în cursul săptămânii 29 iulie – 4 august la un maraton de filme de ultimă oră, care vor rula după următorul program: Jason Bourne (Premiera) (N 15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica ora 18,00 Miercuri, Joi ora 15,00 Vanatorii de fantome – 3D / Ghostbusters – 3D (Premiera) (AP 12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Vineri, Sambata, Duminica orele 15,30 si 20,30 Miercuri, Joi ora 17,30 Epoca de Gheata: PloaieCItește mai departe
Ziua Imnului Național, marcată pe 29 iulie la Deva
Vineri, 29 iulie 2016, Instituția Prefectului județului Hunedoara vă invită să participați la ceremonialul public ce se va desfăşura cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional, organizat în conformitate cu prevederile Legii 99/1998. Programul manifestărilor va cuprinde: – Salutul Drapelului de Luptă; – Binecuvântare şi Rugăciune pentru poporul român; – Rostirea de alocuţiuni; – Intonarea imnului naţional al României, – Defilarea Gărzii de Onoare. Ceremonialul public se va desfăşura în municipiul Deva, „Piaţa Tricolorului” (în faţa magazinului Ulpia) începând cu ora 09,55. [slideshow_deploy id=’13837′]
Primăria Vulcan invită cetățenii să colecteze selectiv deșeurile pentru a nu fi nevoită să aplice majorări de tarife
Primăria municipiului Vulcan informează cetățenii că în vederea menținerii tarifului existent în prezent la serviciile de colectare a deșeurilor și pentru o cât mai eficientă gestionare a activității de strângere a acestora de către echipele Pregoterm, în noua situație în care transportul deșeurilor se face la distanțe mari, în afara județului Hunedoara, este ABSOLUT NECESAR ca fiecare cetățean să realizeze o cât mai bună pre-selectare, astfel încât acestea să fie depuse la punctele de colectare în compartimentele stabilite pentru fiecare tip de deșeu. ”În cazul în care efectuați lucrări de amenajăriCItește mai departe
Un comunicat PNL-HD de un populism extrem – falsa grijă pentru minerii ce urmează a fi disponibilizaţi
Comunicatul emis de Noul PNL, cu preşedinte nou nouţ, interimarul Florin Roman, a bulversat destulă lume care mai are un pic de minte. Este vorba de îngrijorarea domniei sale cu privire la situaţia dramatică în care se află Complexul Energetic Hunedoara. Că PSD-ul a fost la conducerea acestuia până la marginea prăpastiei este adevărat, dar căderea acestuia a început cu mulţi ani în urmă şi nu s-a văzut nici un liberal sau democrat-social răsturnând guverne pentru că mineritul moare atât de brutal. Dimpotrivă, şi când directorii liberali le-au relatat laCItește mai departe
Partidul lui Geoană denunță declarațiile liderului interimar al PNL Hunedoara
Conducerea hunedoreană a PSRO îl apără pe Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, după ce liberalii au anunțat că se pregătesc de alegeri locale în centrul județului. ”Având in vedere declaraţia noului lider interimar al organizaţiei PNL Hunedoara, domnul Florin Roman, in care afirma ca le-a cerut colegilor dumnealui sa-si depună candidaturile pentru funcţia de primar al Devei, in perioada 26 iulie- 2 august 2016 si ţinând cont de faptul ca domnia sa este din Alba Iulia si probabil incă nu cunoaşte situaţia din Deva, ne simţim datori sa-l informamCItește mai departe
Un colț de rai la poalele Retezatului
De o frumuseţe sălbatică şi neatinsă de gloată, după cum spun localnicii, zona montană Cheile Buţii din judeţul Hunedoara este cel mai bun loc pentru o familie de a scăpa de aglomeraţia marilor aşezări urbane, de aerul poluat şi de zarva străzii. Cheile Buţii, poarta de intrare în Munţii Retezat, este un loc puțin frecventat de turiştii autohtoni, dar foarte apreciat de cei din ţările vestice, în special de cehi, nemţi, olandezi sau unguri. Sălbăticia zonei atrage doar turiştii experimentaţi şi pe iubitorii sporturilor extreme. Poate de aceea, la fiecareCItește mai departe