Un comunicat PNL-HD de un populism extrem – falsa grijă pentru minerii ce urmează a fi disponibilizaţi

Comunicatul emis de Noul PNL, cu preşedinte nou nouţ, interimarul Florin Roman, a bulversat destulă lume care mai are un pic de minte. Este vorba de îngrijorarea domniei sale cu privire la situaţia dramatică în care se află Complexul Energetic Hunedoara.

florin-roman-01

Că PSD-ul a fost la conducerea acestuia până la marginea prăpastiei este adevărat, dar căderea acestuia a început cu mulţi ani în urmă şi nu s-a văzut nici un liberal sau democrat-social răsturnând guverne pentru că mineritul moare atât de brutal.

Dimpotrivă, şi când directorii liberali le-au relatat la vremea lor că lucrurile se îndreptă spre dezastru, ca unitate subordonată Ministerului Economiei, nimeni nu i-a ascultat. Li s-a răspuns invariabil că acesta este trendul european, chiar mondial şi că Uniuninea Europeană spune să punem lacăt. Aşa o fi pentru că preşedintele interimar nu are vreo soluţie de salvare a mineritului cu tot ce ţine ca economie pe orizontală şi verticală, ci vrea, în primă fază, ca minerii care sunt scoşi din sistem, vreo 850, să primească salarii compensatorii.
Excelent! Pentru că merită măcar atât în condiţiile în care li se dă viaţa peste cap, după ani cumplit de grei de muncă, de umilinţe şi minciună.

Şi zice comunicatul liberal, care se contrazice din a doua frază, cu penultima:

„Președintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, îngrijorat de situația economică gravă a Complexului Energetic Hunedoara care poate genera o catastrofă socială în județul Hunedoara, a avut o întâlnire cu administratorul special Bogdan Stănescu. Din datele pe care le avem la dispoziție reiese că managementul CEH asigurat de guvernarea PSD a adus compania într-o situație dezastruoasă, aproape imposibil de remediat. În aceste condiții suntem îngrijorați de soarta angajaților CEH și a familiilor acestora în condițiile în care se prefigurează o reducere drastică a activității cu efecte sociale extrem de grave. Susținem acordarea, din bugetul companiei, a unor plăți compensatorii la nivelul a 20 de salarii calculate conform mediei venitului net pe ultimele trei luni înainte de concediere. În urma discuțiilor am identificat și sursa de finanțare pentru plățile compensatorii acordate angajaților ce urmează să părăsească compania, ca fiind vânzarea unor active neproductive care nu mai sunt folositoare în condițiile restrângerii activității. Suntem convinși că problemele CEH nu vor putea fi rezolvate fără un dialog permanent între patronat și sindicate. În ceea ce ne privește vom fi alături de angajații CEH, ca factor de decizie politică, pentru adoptarea oricăror măsuri legislative de natură să poată salva compania și în special locurile de muncă ale câtorva mii de hunedoreni”.

mineri tragedii

Noul lider liberal pare să ne jignească inteligenţa, probabil fără să vrea prin „am identificat și sursa de finanțare pentru plățile compensatorii acordate angajaților ce urmează să părăsească compania, ca fiind vânzarea unor active neproductive”.

Îl informăm că există concluzii ale unui forum naţional ce avut loc la Petroşani, cu toţi specialiştii din energie, inclusiv cu reprezentanţi ai ministerelor, reprezentanţi ai administraţiilor locale, judeţene, partide politice, cu soluţii, măsuri etc., concluzii sintetizate de Univesitatea Petroşani şi contrasemnată de toţi participanţii. Acestea, pe lângă alte studii şi măsuri de management, strategii care există la toate nivelele decizionale. Şi? Nimic!

active CEH2 (1)

Populismul acestui comunicat, cu vânzarea activelor pentru plata salariilor compensatorii a 850 de disponibilizaţi seamănă cu promisiunile PPDD-ului de acum câţiva ani. Pentru a vinde active neproductive pentru a face rost de bani trebuie să ai ce vinde, dar mai ales cui vinde. Şi asta până la 1 octombrie, când este anunţată data începerii disponibilizărilor.
Ce clădiri care să merite atâta bănet are CEH? Vreun puţ de mină? Hotel Onix? Un turn al Paroşeniului? O clădire administrativă? Care?
Apoi trebuie să ai cumpărătorul. S-a mai încercat şi nu s-a reuşit. Apoi există o metodologie legală de vânzare, cum ar fi nişte licitaţii. S-a făcut vreun studiu de piaţă, chiar şi un compromis, cine şi pentru ce ar cumpăra active neproductive care, multe, sunt ruine?

CEH active nef (1)

Poate nu ştim noi, drept pentru care am întrebat profesorii universitari, cercetători cu experienţă şi rezultate remarcabile şi în lumea reală, nu doar în cea a cărţilor, iar Franţa, Germania, Marea Britanie, USA, Africa etc., pot depune mărturie pentru că le-au fost de mare folos în restrângerea activităţilor miniere.
Competenţele lor în reconversia industrială a regiunilor cu tradiţie în industria grea – minerit şi siderurgie dobândite prin şcoli cu tradiţie din Europa, ne pot lămuri.
Unul dintre aceştia, care a fost şi timp de 8 ani director pentru România al Companiei Pannonian Internaţional LTD, Colorado, S.U.A. şi a activat în Valea Jiului pentru studii de extragere şi transport al gazelor din minele închise, este actualul rector al Universităţii Petroşani, Radu Sorin. L-am întrebat dacă o asemenea companie a vrut să cumpere aici, în Vale, vreo clădire în care să activeze, să-şi instaleze laboaratoare etc., iar răspunsul a fost clar: “Nu, nici nu s-a pus problema”.
Nu a putut nici să ne identifice poteţiali cumpărători de active neproductive din cadrul CEH şi care ar fi acelea. Şi pentru că am fost insistenţi, promiţând că vom înainta o cerere oficială, ni s-a promis că se va documenta, va discuta cu colegi şi cu specialişti care au dat soluţii pentru o mină sau alta când s-au aflat în situaţii tehnice limită şi cunosc foarte bine fiecare colţ al CEH. La fel va face şi cu companii cu care CEH şi Universitatea au colaborat şi mai colaborează…

Comunicatul Noului PNL mai spune “Susținem acordarea, din bugetul companiei, a unor plăți compensatorii la nivelul a 20 de salarii calculate conform mediei venitului net pe ultimele trei luni înainte de concediere”.
Dacă luăm o medie a venitului net, de exemplu, de 1500 lei/angajat X 20 salarii compensatorii X 850 de disponibilizaţi = 25.500.000 ron, adică 255 miliarde lei vechi. O căruţă de bani încasate pe active neproductive în ruină? Care active? Cine cumpără şi de ce?

Liderul liberal interimar Florin Roman a fost drăguţ că şi-a exprimat ca primă îngrijorare situaţia CEH şi a disponibilizaţilor, dar pare că e doar populism drept pentru care îi recităm în cor, noi, cei din Valea Jiului şi o parte din judeţ, din cântarea Moţului – “Vânare de vânt”:
De câte ori omu-n sus va privi,/ Până cerul să-l vadă-ndejuns?/ Şi câte urechi necesare-i vor fi,/ Ca s-audă al lumilor plâns?/ Câţi mai au de murit ca s-aflăm în sfârşit,/ Că oameni prea mulţi au murit?/ Răspunsul prieteni e vânare de vânt…”

[slideshow_deploy id=’19869′]