luni, august 1st, 2016

 

Un fost cetățean de onoare trimis în judecată pentru crime împotriva umanității

George Homoștean, fost cetățean de onoare al județului Hunedoara a fost trimis în judecată pentru crime împotruiva umanității. George Homoştean a fost ministru de Interne în perioada 1978-1987, iar, astăzi, acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu. Alături de el a mai fost trimis în judecată și un fost comandant care a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului, din anul 1977. Tudor Postelnicu a fost un comunist şi general român, iar în anul 1977CItește mai departe


Maestrul Dan Puric în spectacol la Palatul Cultural Lupeni !

Apreciatul artist Dan Puric va prezenta la Lupeni spectacolul care său inegalabil intitulat ”Să fii ROMÂN”. Maestrul Dan Puric va fi prezent la Lupeni, cu acest remarcabil act cultural, joi 4 august de la orele 19,00, spectacolul fiind gazduit pe scena Palatului Cultural Lupeni. Regalul artistic este organziat la iniţiativa primarului Cristian Resmeriţă, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Lupeni și este oferit GRATUIT iubitorilor de teatru din municipiul Lupeni, în limita locurilor disponibile ale sălii de spectacol. ”Invităm joi ,4 august începând cu ora 19,oo la Palatul MuncitorescCItește mai departe


Cum este corect – “I-ţi spun vre-o două vorbe” sau “Îţi spun vreo două vorbe”?

Ortografierea structurilor din titlul articolului – i-ţi/îţi şi vre-o/vreo – nu ar trebui să ridice probleme pentru niciun vorbitor de limba română, având în vedere că sunt legate de noţiuni lingvistice elementare, pe care le învaţă orice elev, încă din clasele primare. Cu toate acestea, în diverse situaţii de comunicare scrisă, inclusiv pe internet, mulţi ignoră regulile şi utilizează cratima exact atunci când nu ar fi cazul. Mai clar, întotdeauna, îţi şi vreo se scriu într-un cuvânt. Îţi este forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal de persoana a douaCItește mai departe


Investițiile la CEH, mult sub prognoze

  Complexul Energetic Hunedoara nu a reușit să își îndeplinească planul de investiții pentru anul 2015. Au existat planuri, care însă nu s-au materializat. “Investiţile efectuate de CEH SA în anul 2015 au fost în sumă de 86.067 mii lei faţă de 154.807 mii lei programate, respectiv 55,60%”, arată raportul CEH. În sistemul minier investiţiile realizate au fost de 1%, în schimb s-au plătit studii de fezabilitate. “Se constată că din lipsa surselor de finanţare la nivelul investiţilor realizate în cursul anului 2015 este foarte scăzut, fapt care va influenţaCItește mai departe


Pensionarii mineri îi scriu lui Dacian Cioloș

  Premierul României, Dacian Cioloș, va trebui să ofere niște răspunsuri pensionarilor mineri din Valea Jiului. aceștia au ridicat mai multe probleme pe care i le fac cunoscute premierului prin intermediul unei scrisori. “Noi credem și suntem convinși că a sosit momentul T, de unde nu mai există cale de întoarcere, pentru că în felul acesta nu mai merge, trebuie să fim solidari și să ne unim forțele cu toții și să găsim soluții tehnice adecvate și eficiente pentru reindustrializarea Văii Jiului, a județului Hunedoara și a României și săCItește mai departe


Turiști germani loviți de fulger

Un fulger a lovit lângă doi turişti germani în masivul Retezat. Echipele Salvamont din Râuşor, Pietrele şi Hunedoara, inclusiv un medic, au acţionat luni după amiază pentru salvarea a doi turişti germani care au fost victimele unei furtuni ce a izbucnit în zona vârfului Retezat.  „Cei doi turişti, un bărbat şi o femeie, ambii de 49 de ani, au urcat luni pe vârful Retezat. Când au văzut că se apropie furtuna, au început să coboare. Din păcate, un fulger a lovit în apropierea femeii, aceasta suferind arsuri la faţă şiCItește mai departe


ULTIMA ORA! Copil în stare critică în urma unui accident rutier

Un grav accident de circulație a avut loc, în această după-amiază, în cartierul Colonie din municipiul Petroșani. Un copil de 11 ani a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență din Petroșani. Potrivit informațiilor, copilul de 11 ani era în jurul unui autovehicul în momentul în care conducătorul auto a încercat să plece de pe loc. “Este vorba de un accident care a avut loc pe strada Gheorghe Doja din Petroșani. Autorul este un tânăr de 21 de ani, iar victima un copil de 11 ani. Aceștia încercauCItește mai departe


Marți vor fi sistări de apă în Deva, Hunedoara și Aninoasa

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, din data de 02.08.2016, ora 23:00, până în data de 03.08.2016 ora 02:00, pe străzile: Eminescu (de la D. Vodă la Libertății), Protopop V. Damian, Mareșal Averescu, Ion Creangă, Libertății, 1 Decembrie, Piața Victoriei, Iuliu Maniu (de la Libertății la Decebal), Al. Neptun, Barițiu, Piața Unirii, Lucian Blaga, Aurel Vlaicu, Avram Iancu, Axente Sever, Aleea Parcului, Tribunul Solomon, V. Braniște, Horia (de la A. Iancu la 16 Februarie), Al. Magnoliei, pentru reparații branșament pe strada Eminescu la nr. 34. Se sistează furnizareaCItește mai departe


Scutiri de impozite, la Petrila

Mai mulți petrileni vor beneficia de o scutire, parțială, de la plata taxelor și impozitelor locale. Potrivit Codului Fiscal, autoritățile pot acorda anumite facilități unor categorii de contribuabili, iar în acest sens, la Petrila 23 de persoane vor beneficia de aceste prevederi. “Propunem spre aprobare scutiri șI reduceri de la plata impozitului/taxei pe clădiri și/sau a impozitului/taxei pe teren pentru un număr de 23 de persoane fizice și 3 persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentele de acordare a scutirilor și reducerilor impozitului/taxei pe clădiri, precum și respectiv deCItește mai departe


PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile. Când se mai răcoreşte

METEO 2 august. Marţi, conform codului galben vremea va fi în general instabilă şi se va răci în majoritatea regiunilor. METEO 2 AUGUST. Îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi se va semnala grindină. Local, cantitățile de apă vor depăşi 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrinse, spre seară, în special sud-est. Temperaturile maximeCItește mai departe


Trei ofiţeri şi şapte subofiţeri ai şcolilor militare de învăţământ s-au alăturat jandarmilor hunedoreni

  Trei ofiţeri şi şapte subofiţeri, absolvenţi ai instituţiilor militare de învăţământ din MAI, s-au alăturat începând de astăzi, 01 august 2016, jandarmilor hunedoreni. Absolvenţi al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, ofiţerii au gradul militar de „sublocotenent”, iar cei şapte subofiţeri sunt absolvenţi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi şi poartă gradul de „sergent major”. Noii colegi au fost primiţi în cadrul festiv la IJJ Hunedoara, de comanda unităţii şi de colectivul de cadre militare de la reşedinţa inspectoratului. Inspectorul şef al IJJ Hunedoara, domnul col.dr Robert Vîţă,CItește mai departe


UPDATE! Galerie FOTO.Motociclist implicat într-un accident rutier

Un accident rutier a avut loc, luni, pe DN 66, în zona Dărăneşti. Un participant la trafic a schimbat direcţia de mers fără să se asigure, moment în care a fost acroşat de conducătorul unui autoturism. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a şoferului. “Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs pe fondul efectuării unei manevre de neasigurare la schimbarea benzii de deplasare. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea unuia dintre conducătorii auto. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de vătămare corporală dinCItește mai departe


Producţia energetică, cu jumătate de secol în urmă

  Producerea energiei electrice în centralele pe bază de cărbune este înapoiată cu jumătate de secol. Ministerul Energiei a publicat raportul consolidat al etapei de analiză calitativă din procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, este un document intermediar în elaborarea noii Strategii Energetice a României, rezultat dintr-un amplu proces de consultare a părților interesate și a experților din sectorul energetic național. Documentul arată că termocentralele sunt depăşite din punct de vedere tehnologic. “Tehnologiile de producere a energiei electrice în multe din centralele peCItește mai departe


Hunedorean dat în urmărire internațională prins de polițiști

În data de 31.07.2016, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Orăştie şi cei ai Postului de Poliţie Romos au executat pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Orăștie în data de 15.04.2015 pe numele unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Romos. Acesta fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 4 luni, pentru infracțiunile  de conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere a fost anulat. Bărbatul,CItește mai departe


Au crescut tarifele de transport local în Valea Jiului

Principalul operator al serviciilor de transport public de persoane din Valea Jiului, ZMK Petroșani a decis majorarea tarifelor de transport local, începând cu data de 1 august 2016. Astfel, pentru o călătorie Petroșani-Uricani, călătorii care utilizează transportul în comun cu microbuze vor plăti un tarif de 7,00 lei. Prețul unui bilet de călătorie pe ruta Petroșani-Lupeni va fi de 6,00 lei iar o călătoie pe ruta Petroșani-Vulcan va costa 4,00 lei. ZMK a stabilit noi tarife de trasport și pentru ruta interjudețeană Petroșani-Hațeg-Deva, operată de această societate de transport. Astfel,CItește mai departe


Hunedoara|Prins după 7 ani că a vândut ilegat peste 5 tone de fier vechi

          Poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara efectuează cercetări faţă de un suspect în vârstă de 31 de ani, din comuna Teliucu Inferior, cu privire la care au stabilit faptul că, în cursul anilor 2009 și 2010, a valorificat peste 5.400 de kilograme de deşeuri metalice la o societate comercială din Hunedoara, pentru care a încasat peste de 4.370 de lei. Bărbatul nu a depus în termen declarația de venit la Administrația Financiară Hunedoara, pentru a se calcula și reține impozitul pe venitul realizat în formă de cotă unicăCItește mai departe


Investiţii pentru petrileni

  Autorităţile locale de la Petrila au în vedere demararea lucrărilor de modernizare a străzii Castanilor. În acest sens, în cadrul şedinţei consiliului local a fost aprobat proiectul de hotărâre privind “aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii asfaltarea Strada Castanilor”. “Având în vedere aprobarea finanţării obiectivului de investiţii asfaltare strada Castanilor din oraşul Petrila, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, subprogramul regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor (…) beneficiarii trebuie să transmită către MDRAP o serie de documente printre care documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii, aprobate în condiţiileCItește mai departe


Exponatul lunii la Muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 august 2016, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Exponatul lunii august 2016 face parte din colecţia de arme a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, fiind reprezentat de un revolver Nagant Model 1895, piesă destul de rară în colecțiile muzeelor din România. El a intrat în patrimoniul instituției noastre în anul 1961, fiind descoperit întâmplător pe Dealul Cetății Deva. Această armă esteCItește mai departe


Întâlnire pentru CCM

Sindicaliştii se întâlnesc, astăzi, cu administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara pentru a discuta despre partea financiară a contractului colectiv de muncă.   Întâlnirea are loc la Bucureşti, iar liderii angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara vor să obţină anumite măsuri de protecţie socială pentru cei care vor părăsi sistemul. “Încercăm să obţinem plata unor salarii compesatorii pentru disponibilizaţi, dar şi prime de pensionare”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Întâlnirea cu administratorul special al CEH are loc la ora 12. REVENIM CU DETALII [slideshow_deploy id=’36590′]


Foştii liceeni îngroaşă rândurile şomerilor

Absolvenţii de liceu care fie nu au promovat examenul de bacalaureat, fie l-au promovat, dar nu s-au înscris la facultate au devenit şomeri. Aproape 300 de abolvenţi ai învăţământului liceal au fost luaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea obţinerii ajutorului de şomaj. Până la finele lunii trecute, 281 de absolvenţi de liceu şi-au depus actele în vederea obţinerii ajutorului de şomaj, în valoare de 250 de lei lunar. În cazul în care aceştia nu îşi vor găsi un loc de muncă ajutorul de şomajCItește mai departe


Sportivul petroșănean Avram Iancu pornește astăzi în cursa peste Canalul Mânecii

Temerarul sportiv Avram Iancu pornește luni, 1 august, de la ora 9 dimineata, ora Angliei (11 ora României), în cea de-a treia sa tentativă de a trece înot apele reci ale Canalului Mânecii, între Anglia și Franța, una din cele mai curajoase tentații ale oamenilor din toat timpurile. Așa cum reamintește într-o postare publicată aseară, pe blogul său, bibliotecarul din Petroșani cu nume de mare personaj al istoriei Românilor, tânăr sportiv ambițios și curajos, Avra Iancu și-a început aventura în Canalul Mânecii în anul 2014, din dorința de a înscrieCItește mai departe


Aproximativ 650.000 de bugetari beneficiază, de astăzi, de salarii majorate

În jur de 650 de mii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale începând de luni, 1 august, impactul bugetar fiind de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor. Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat în luna iunie că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor, prevederile acesteia aplicându-se în două etape, astfel încât o parte dintre acestea intră în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare săCItește mai departe


Poliţia Locală Deva face ANGAJĂRI

Serviciul Public de Poliție Locală Deva, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă de poliţist local, clasa I grad profesional asistent, din cadrul „Compartimentului ordine şi linişte publică” al „Serviciului ordine şi linişte publică, paza bunurilor” (2 posturi). Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă,CItește mai departe


Au pus ochii pe recoltele gospodarilor

Mai mulţi agricultori din Ţara Haţegului au avut de-a face cu hoţii care au dat buzna în recolte. Oamenii nu au depus plângere, pentru că paguba e mică. Ogoarele din zona Ţării Haţegului au intrat în atenţia hoţilor care fură porumb, cartofi ori alte legume din culturile aflate la periferia localităţilor. Hoţii acţionează cu precădere noaptea pentru că riscul să fie prinşi de proprietari este mic. „Recolta” fie ajunge în pieţe fie pe masa hoţului, iar de cele mai multe ori cei care fură scapă nepedepsiţi. Proprietarii culturilor nu depunCItește mai departe


Trimis în judecată pentru violarea unei minore

Recidivistul care a violat o prostituată minoră și a tâlhărit-o pe mama acesteia, tot prostituată, rămâne după gratii au decis judecătorii din Valea Jiului. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au finalizat cercetările în acest dosar și instanța a decis trimiterea în judecată a individului pentru viol și tâlhărie. Koracsony Alin Adrian a fost Violatorul din Petroșani a fost prins la circa o lună de zile de la comiterea faptei, pe baza descrierilor date de victime și corelate cu probele ADN. Violatorul zis ”Moldoveanu” a abuzat o minorăCItește mai departe


O tânără din Hunedoara a născut pe munte, în timp ce era la cules de zmeură. A fost coborâtă cu targa de SMURD

O tânără a născut în timp ce era la cules de zmeură pe munte. A fost coborâtă cu targa de SMURD Un băieţel a venit pe lume, duminică, într-o zonă muntoasă – Valea Lupului din localitatea hunedoreană Baru – în timp ce părinţii lui se aflau la cules de zmeură Un băieţel a venit pe lume, duminică, într-o zonă muntoasă – Valea Lupului din localitatea hunedoreană Baru – în timp ce părinţii lui se aflau la cules de zmeură. Iliuţă Toma, de 27 de ani, tatăl micuţului, a declarat, duminică,CItește mai departe


Tabără internațională de artă plastică marca ”Ianza Art” în Valea Jiului

Valea Jiului găzduiește în aceste zile o nouă tabără internațională de artă plastică. Derulată în perioada 28 iulie- 8 august 2016,  Tabăra Internațională de Artă ”Viziuni creative 2016” organizată de Fundația Culturală ,,Ianza-Art Inter-Cultural” Petroșani, a ajuns la ediția cu numărul patru. La ediția din acest an președintele fundației culturale din Petroșani, artistul plastic Cristian Sergiu Ianza a invitat un număr de 19 artiști plastici din România și din străinătate. În bunul obicei instituit de organizatorul taberei, Cristian Sergiu Ianza un loc aparte în cadrul evenimentului îl au artiștii Văii Jiului, la edițiaCItește mai departe


Studiu privind taxele de școlarizare din învățământul superior

Bacalaureatul s-a terminat, iar pentru mulți dintre absolvenți urmează un alt pas, poate chiar mai important pentru că reprezintă intrarea în viața de adult și, teoretic, va defini ceea ce vor face de aici înainte. Este un pas care nu trebuie făcut cu ușurință și, cu siguranță, nu este ceva ce ar trebui să fie făcut doar pe baza unor informații superficiale, la sugestia ori urmând tradiția familiei, pe baza prieteniilor și așa mai departe. Fiecare om reprezintă o individualitate cu aptitudini, gusturi, calități diferite față de ale celorlalți. OCItește mai departe


Foştii parlamentari primesc pensii speciale începând cu 1 august: 20 milioane de lei pentru 2016

Sute de foşti parlamentari îşi vor încasa pensiile speciale începând din 1 august, o astfel de pensie ajungând la aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. Fondurile alocate pentru 2016 în proiectul de rectificare bugetară sunt de 20 de milioane de lei. Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de dataCItește mai departe


Gospodăriile rurale din satele Văii Jiului, între arhitectură tradițională și artă

Timp de 10 zile, la finalul lunii iulie, 9 studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara coordonați de as.drd.arh. Mihai Danciu, au străbătut Depresiunea Petroșani cunoscută sub denumirea Valea Jiului. Tinerii aspiranți la profesia de arhitect au căutat, de la Câmpu lui Neag până la Răscoala, cele mai frumoase elementele de arhitectură locală autentică și peisaj specific rural, caracteristice comunităților de momârlani. Totul în cadrul unui atelier tematic intitulat  “Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”. Le-au fost alături zeci de familii e momârlani, gazde primitoare dar și o seamă de profesionişti ai educației,CItește mai departe