Investițiile la CEH, mult sub prognoze

 

Complexul Energetic Hunedoara nu a reușit să își îndeplinească planul de investiții pentru anul 2015. Au existat planuri, care însă nu s-au materializat.

“Investiţile efectuate de CEH SA în anul 2015 au fost în sumă de 86.067 mii lei faţă de 154.807 mii lei programate, respectiv 55,60%”, arată raportul CEH.

În sistemul minier investiţiile realizate au fost de 1%, în schimb s-au plătit studii de fezabilitate.

“Se constată că din lipsa surselor de finanţare la nivelul investiţilor realizate în cursul anului 2015 este foarte scăzut, fapt care va influenţa negativ activitatea care se va desfăşura în cadrul CEH SA şi în anii următori. Investiţia de 1,07% din totalul investiţiilor realizate în anul 2015 pentru activitatea minieră este nesemnificativă şi a dus la creşterea costului de producţie al huilei”, mai arată raportul.

Astfel, din 17 obiective de investiţii care au fost propuse pentru anul 2015 s-au realizat, parţial, doar 7 obiective. Pentru activitatea energetică suma investită în anul 2015 a fost de 85.142 mii lei, care reprezintă 98.93% din totalul investiţiilor realizate, în timp ce în minerit s-a investit suma de 925 mii lei care reprezintă 1,07% din totalul invetsiţiilor realizate.

 

[slideshow_deploy id=’36590′]