Parco Cavalli din Vulcan, o experiență pozitivă
Între oameni și cai a existat dintotdeauna o relație specială. Chiar dacă astăzi nu mai au un rol determinant în trasporturi sau în lupte, caii rămân aceași prieteni fideli gata să-i ajute pe oameni. Un exemplu cât se poate de edificator în acest sens este experimentul realizat de Florin Petrișor Vrabie, la Vulcan, în cadrul Asociației Parco Cavalli.
”Atunci când am stabilit că vreau să construiesc un parc de echitație am știut doar că iubesc foarte mult caii și că asemenea mie, sunt mulți alți oameni, mai ales copii și tineri, care nu își pot permite să aibă propriul lor cal. În plus am descoperit că pot ajuta prin căluții mei copiii care au probleme de comunicare, copii cu nevoi speciale care în compania cailor, pot să-și recupereze o parte din afecțiunile lor emoționale, psihice, afective”, spune Florin Vrabie.
Acesta și-a investit resursele financiare n achiziționarea primilor cai din componența Asociației. Mai apoi, prin generozitatea Primăriei și implicarea personală a primarului Gheorghe Ile, această asociație de tineri pasionați de echitație a primit terenul de la fostul stadion al AS Paroșeni Vulcan, transformat într-un hipodrom ad-hoc. Deși au trecut câțiva ani de la momentul de start al acestei frumoase activități de relache din Valea Jiului, Florin Vrabie și susținătorii săi apreciază că ”suntem în plin avânt. Numărul de cai crește. Ne-am gândit să creăm aici, la Vulcan, un univers al animalelor și păsărilor, unde copiii să poată veni și petrece o parte din timpul lor, într-un mod pozitiv, benefic pentru sănătate.”
Așa a început amenajarea unei mici grădini zoologice, un nou punct de atracție pe harta activităților de divertisment din Valea Jiului. ”Mica noastră grădină zoologică este în plină expansiune. Pe lângă minunății cai din cadrul Asociației la noi puteți interacționa și cu ferma noastră de animale: păuni, porumbei, găinușe americane, oițe, căprite, bobocei de gâscă, căței, pisici, porci și o frumoasa mărgăriță ! Avem mult de lucru cu îngrijirea tuturor sufletelor de la Parco Cavalli. Avem mare noroc să fim ajutați de oameni generoși care și-au sacrificat din timpul lor sau resursele lor pentru ca să putem menține activitatea parcului, sau pentru a putea rezolva problemele tehnice care apar în mod firesc. De curând am primit un ajutor substanțial de la câțiva oameni de afaceri din Vale, pentru a putea repara acoperișul de tablă. Le mulțumesc din suflet celor au înțeles că facem un lucru bun pentru copii, pentru tineri. Dorim să dezvoltăm activitățile de la parc. Ne pregătim să le oferim copiilor multe surprize. Organizare de aniversări, de sesiuni foto cu costume speciale, concursuri, evenimente distractive. Șareta foarte șic pe care am realizat-o special pentru plimbări cu caii le stă la dispoziție copiilor. În plus, putem organiza plimbări montane în zonele atât de frumoase pe care le avem, folosindu-ne evident de puterea cailor noștri. Mai mult, tot aici dezvoltăm și activități de voluntariat cu elevi care doresc să își dezvolte anumite calități și astfel prin noi deprinderi să poată înțelege mai bine natura relației dintre om și cal, dintre om și animale în general. Sperăm să obținem fonduri internaționale pentru proiecte la care ne-am gândit și care pot avea un impact deosebit pentru foarte mulți tineri, copii. Caii ne mobilizează să îi punem în valoare. Ceea ce și facem ! Din ce în ce mai bine, îndrăznim să spunem. Cu prieteni buni care ne susțin și cărora le spunem doar atât. Vă mulțumim pentru că existați”, explică Florin Vrabie, administratorul asociației.
Florin Vrabie – administrator Parco Cavalli
Principalii destinatari ai activităților derulate de Asociația ”Parco Cavalli” din Vulcan sunt copiii. Numai anul trecut, câteva mii de copii au avut ocazia de a se bucura de interacțiunea cu frumoasele cabaline de aici. Pentru o parte dintre aceștia, copii cu nevoi speciale (sindrom Down, autism etc.) orele de aici au avut nu doar un rol educativ, ci și unul afectiv, hipoterapia fiind una dintre cele mai apreciate terapii ale acestor tipuri de afecțiuni la copii. În egală măsură, printre beneficiarii activităților de relaxare de la ”Parco Cavalli” s-au bucurat însă toți cei care și-au dorit o astfel de experiență unică, localnici și turiști deopotrivă. Așa cum toți cei care vor să ia parte la o porție de hipism, câteva lecții de călărie, o călătorie cu șareta sau pur și simplu să viziteze mica grădină zoologică de la Vulcan, pot face acest lucru, vizitând Asociația ”Paco Cavalli” la sediul din Vulcan, cartierul Colonia de Jos, la fostul stadion Paroșeni. Detalii puteți obține însă și de la administratorii acestui așezământ, fie pe pagina dedicată de facebook, fie direct la numerele de telefon: 0765846879 sau 0763796147.