joi, august 4th, 2016
100 de ani de la luptele din Pasul Vâlcan
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la luptele care au avut loc în Pasul Vâlcan de Armata Română în primul război mondial pentru eliberarea Văii Jiului de sub stăpânirea austro-ungară. În acest sens, autoritățile locale de la Vulcan vor să marcheze într-un mod mai special acest reper istoric. “Având în vedere importanţa simbolică deosebită a Centenarului Marelui Război, se va monta în Pasul Vulcan o cruce, 2 busturi cu comandanţi care au condus prima bătălie din primul război mondial şi un stindard înălţare tricolor”, arată oficialii primărieiCItește mai departe
CEH, ar trebui angajări la fronturile de lucru
Există personal excedentar care nu are nicio contribuție la realizarea veniturilor CEH. Aceasta este părerea administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara care arată în noul raport publicat că există angajațI care nu își aduc aportul pentru a realize venituri. Totodată, administratorul judiciar mai susține că la fronturile de lucru ar fi nevoie de angajări. “Consideram in continuare ca structura de personal a societatii este supradimensionata si masura disponibilizarii a 840 de salariati abia in luna octombrie este tardiva. Am vrea sa fim bine intelesi: exista locuri de munca deficitare: laCItește mai departe
Tinerii basarabeni, studenții Universității Petroșani
Aproape 80 de tineri basarabeni vor urma cursurile Universității din Petroșani. În cursul zilei de ieri a fost publicată repartizarea celor care au optat pentru locurile destinate românilor de pretutindeni, iar instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului va şcolariza şi studenţi de peste Prut. “Au fost afişate listele cu repartizarea studenţilor pe locurile pentru românii de pretutindeni care au fost selectaţi pentru Universitatea din Petroşani. Astfel, în urma primei etape de repartizare avem un număr de 76 de studenţi din Republica Moldova, dintre care 15 sunt pe locurile cuCItește mai departe
Institut de proiectări pentru canalizarea din cartierul Aeroport
Canalizarea din cartierul Aeroport al municipiului Petroșani se înfundă, la prima ploaie mai serioasă. Precipitațiile massive de la sfârșitul lunii iunie au provocat inundații massive în această zonă, iar conducerea ApaServ Valea Jiului împreună cu reprezentanții municipalității de la Petroșani caută soluții pentru a remedia această problemă. Au fost identificate trei posibile soluții, însă cei de la ApaServ vor părerea unor specialiști de la un institut de proiectări, astfel încât după realizarea unei noi canalizări să nu mai existe astfel de probleme. “Canalizarea din Aeroport a produs, din nou, inundaţiiCItește mai departe
5-6 august 1929, Lupeni: Adevăr pierdut între ţărănişti, liberali, legionari, comunişti şi Komintern
Astăzi, este greu să identificăm cel puţin o insulă a memoriei cu acea crimă teribilă, din 6 august 1929, de la Lupeni: au fost 22 de mineri morţi şi 148 de răniţi. Tragedia nu este departe de timpul prezent și totuși multe ”piese” ale evenimentului lipsesc. Au trăit copiii acelor morţi, iar astăzi, poate, am întâlnit nepoţi de-ai lor. Nu i-a căutat nimeni, niciodată. Este greu de crezut că vom afla vreodată adevărul istoric, pentru că pe de o parte faptele au fost puse pe seama țărăniștilor care conduceau țara,CItește mai departe
La Asociația Orașelor din România, primarul Uricaniului caută cele mai bune soluții pentru finanțarea europeană a proiectelor publice
După ce zilele trecute, la Deva, primarii din județul Hunedoara au fost invitați la o sesiune de dezbatere a oportunităților de finanțare pentru administrațiile publice locale, în cadrul unui seminar organizat de ADR Vest Timișoara și Consiliul județean Huneodara, în perioada 3-5 august 2016, Asociația Orașelor din România a dezbătut un subiect similar în cadrul unei ședințe de lucru la care a luat parte și primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. ”În cadrul ședinței de lucru de astăzi, din cadrul Asociației Orașelor din Romania, împreună cu colegii primari , am discutatCItește mai departe
Vezi cine va cânta la „Zilele municipiului Brad” (12-14 august)
Consiliul local Brad si Primaria municipiului Brad organizeaza in perioada 12-14 august 2016, cea de-a 15-a editie a ”Zilelor municipiului Brad”. Manifestarea se va desfășura după următorul program: [slideshow_deploy id=’24093′]
COMUNICAT DE PRESĂ| Un purtător (PNL) de cuvinte goale…
Noul purtător de cuvânt desemnat la apelul bocancilor de către conducerea de import PNL se trezește atacând Partidul Social Democrat într-o problemă care, culmea, are legătură cu guvernul domnului Iohannis. Aruncând cuvinte goale, într-un comunicat de presă purtând sigla PNL, vajnica avocată susține că Partidul Social Democrat, prin intermediul președintelui Consiliului Județean Laurențiu Nistor,a alocat discreționar fondurile către localitățile afectate de inundații. În primul rând, pentru buna informare a noului purtător de cuvânt, PSD nu a împărțit niciun ban. Aceste fonduri au fost alocate deCItește mai departe
Tragic.Un tractor i-a curmat viața unui hunedorean
Astăzi, în urma unui apel la 112, care anunţa un accident în care a fost implicat un tânăr prins sub un tractor răsturnat, pe raza localităţii Crişan, pompierii salvatori ai Staţiei Brad s-au îndreptat spre locul indicat. Echipajul de prim ajutor deplasat rapid a găsit un tânăr, în vârstă de 20 ani, aflat în stop cardio-respirator ca urmare a compresiei toracice puternice exercitată de volanul vehiculului de transport. Tânărul, scos de sub tractor de părinţii acestuia, care se aflau în apropiere, a fost supus protocolului de resuscitare aproape o oră,CItește mai departe
Canalizarea din Straja scoasă la licitație
Operatorul de apă din Valea Jiului, respectiv SC ApaServ, face demersurile necesare pentru a scoate la licitație proiectul care prevede realizarea sistemului de canalizare din stațiunea montană Straja. Săptămâna viitoare, documentația va fi scoasă la licitație, iar dacă nu nu vor fi contestații, lucrarea ar putea începe chiar anul acesta. “Săptămâna viitoare vom urca pe SEAP această lucrare. Investiţia va fi scoasă la licitaţie de către ApaServ Valea Jiului, iar canalizarea de sub telescaun va fi împărţită în două, Consiliul Judeţean şi UAT Lupeni, iar în staţiune aceasta va fiCItește mai departe
Ploaie de stele. Cel mai spectaculos eveniment astronomic poate fi văzut de români în august
În această lună, spre exemplu, în vecinătatea planetei noastre își vor face apariția, rând pe rând, cometele 9P/Tempel – astăzi, PanStarrs (2014 R3) – în 7 august, P/Barnard (1884 O1) – în 10 august, 225P/Linear – în 16 august, 43P/Wolf-Harrington – în 19 august, 33P/Daniel – în 22 august, P/Catalina (1999 V1) – în 30 august și, respectiv, 144P/Kushida – în ultima zi a lunii. De trecerea unei comete, și anume Swift-Tuttle, este legat și cel mai important eveniment astronomic al lunii: ploaia de meteori Perseide, care va fi laCItește mai departe
Ada Beraru, încă un jurnalist de excepție printre premianții hunedorenilor
Campania „Premianții fără premii” continuă șirul săptămânal al întâlnirilor cu oameni faini. Pentru sâmbăta aceasta organizatoii au ales un alt jurnalist hunedorean de excepție. ”Gestul de apreciere a eforturilor celorlalți, de omagiere a unui om pe care îl respectăm, reprezintă manifestarea superioară a considerației. Dacă toate acestea mai au loc și în spațiul public, atunci asistăm la o sărbătoare a bucuriei și a respectului. Vă adresăm invitația de a vă vedea sâmbătă în centrul Devei cu reporterul Ada Beraru. Ada Beraru, alături alți câțiva jurnaliști, puțini la începuturi, a făcut permanentCItește mai departe
ApaServ Valea Jiului, investiţii de peste 70 de milioane de euro
ApaServ Valea Jiului este singurul operator de apă din ţară care a finalizat documentaţia pentru Proiectul de Operaţional de Infrastructură Mare, iar asfel dosarul va fi trimis la Bruxelles. Peste 70 de milioane de euro vor ajunge în Valea Jiului pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal. “Ieri la Ministerul Fondurilor Europene cei trei din conducerea de la Apa Serv, împreună cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene cât şi cu firma de consultanţă au luat decizia finală, ca la începutul lunii septembrie, proiectul ApaServ Valea Jiului să plece la Bruxelles. SuntemCItește mai departe
Victimele inundaţiilor, despăgubite de firmele de asigurări
Petroşănenii care au fost afectaţi de grindina şi inundaţiile din lunia iunie, dar care deţineau o poliţă de asigurare intră în posesia banilor. Firmele de asigurări au început să facă plăţile către cei care au fost afectaţi de fenomenele meteo. “Stau la etajul 4, iar grindina mi-a spart atunci mai multe ţigle şi a plouat în casă. Am sunat la cei de la firma de asigurări, au venit, mi-au evaluat pagubele şi săptămâna aceasta mi-au virat banii”, ne spune un petroşănean care a fost afectat de calamităţile naturale dinCItește mai departe
Judeţul Hunedoara, locul 11 la atragerea banilor europeni
Judeţul Hunedoara ocupă poziţia a 11-a în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene în perioada 2007-2013. Cea mai mare parte a banilor europeni au fost atrase de firmele private, în proporţie de 50,93%, în timp ce în sectorul public au ajuns 49,07% din bani. “Au fost contractate un număr de 294 de proiecte, cu o valoare eligibilă de aproximativ 2,3 miliarde lei, din care a fost rambursată, până în prezent suma de aproximativ 1,22 miliarde lei. Din clasamentul pe judeţe extras din sistemul electronic SMIS la data deCItește mai departe
ACCIDENT ÎN PETRILA: Un copil de 11 ani a fost rănit
Un copil de 11 ani care se juca cu o minge pe o zonă verde situată pe strada Republicii, din oraşul Petrila, a fost rănit într-un accident, după ce acesta a scăpat mingea pe partea carosabilă şi fugind după aceasta a fost surprins şi accidentat de un autoturism. ”În data de 03.08.2016, în jurul orei 17:50, un minor în vârstă de 11 ani, din oraşul Petrila, care se juca cu o minge pe o zonă verde situată pe strada Republicii, din oraşul Petrila, a scăpat mingea pe partea carosabilă şi fugind dupăCItește mai departe
Municipiul Lupeni se pregăteşte de Ziua Minerului
Municipiul Lupeni se pregăteşte de Ziua Minerului. Municipalitatea de la Lupeni va marca, la sfârşitul acestei săptămâni, Ziua Minerului pentru omagierea şi comemorarea a 87 de ani de la greva minerilor din 5-6 august 1929 de la minele din Lupeni precum şi a 39 de ani de la greva din 1977. în acest sens, Consiliul Local al municipiului Lupeni a aprobat alocarea sumei de 5000 de lei pentru organizarea manifestărilor prilejuite cu această ocazie. “Tradiţional, manifestările prilejuite de acest eveniment sunt organizate de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Lupeni împreunăCItește mai departe
Pericolul de pe Transalpina a fost înlăturat! Cea mai înaltă șosea din România, redeschisă
Stâncile desprinse de pe un versant, care riscau să cadă pe DJ 106 E şi două locuinţe din localitatea Tilişca, judeţul Sibiu, au fost înlăturate cu o macara de mare tonaj şi cu ajutorul unor alpinişti utilitari, intervenţia durând mai mult de şase ore. După acţiune, localnicii evacuaţi s-au întors acasă. Autorităţile din Sibiu au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru înlăturarea a două stânci de mari dimensiuni desprinse de pe versant şi care riscau cadă pe drumul judeţean 106 E, care duce spre Transalpina, şi pe douăCItește mai departe
Cel mai recent sondaj înainte de parlamentare: La cât a ajuns diferența dintre PSD și PNL
Alegerile parlamentare de la iarnă ar putea schimba guvernarea țării. Totul depinde de scorul obținut de partide, dar și de cum își va juca președintele Klaus Iohannis cartea numirii premierului. Cum arată ultimul sondaj Avangarde prezentat de sociologul Marius Pieleanu la Antena 3, PSD ar obține un procent de 37%-38% în modul pesimist, și 40% în cel optimist. PNL e cu 10 procente mai jos. Liberalii ar avea 28%, iar în cel mai optimist sondaj ar scoate 30%. ALDE trece pragul parlamentar și are între 8-9% PMP, sub conducereaCItește mai departe
Guvernul a stabilit 13 august 2016, zi de doliu național în memoria Reginei Ana a României
În memoria personalității Anei de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național. În această zi toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României laCItește mai departe
Finanțarea consumului de fructe în școli continuă în anul şcolar 2016-2017
Elevii din învățământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanțat din fonduri europene și naționale, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Executiv. Actul normativ stabilește tipul de fructe distribuite, perioada şi frecvenţa de distribuție, limita valorii zilnice/elev, măsurile adiacente distribuției de fructe, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli în anul școlar 2016-2017. Programul va fiCItește mai departe
La 14 ani, Regele Mihai a dat examenul de “Industrie locală” în Parcul de la Petrila, Hunedoara
Regele Mihai, la Atelierele Centrale şi Uzina Electrică Petroşani, la Mina Deak şi Preparaţia Petrila – vizită de studii urmată de examenul din Parcul N. Teodorescu din Petrila. Tot acolo regele a “gustat” pentru prima dată un nou sport pentru el – popicele. Prin demersurile prof.dr. Vasile Gorgan, directorul Şcolii nr. 6 şi a regretatului primar Carol Schreter, Regele Mihai şi Regina Ana vin la Petroşani pentru a boteza şcoala cu pseudonimul literar al primei regine a României – Carmen Sylva. De atunci, Regele Mihai este Cetăţean de Onoare alCItește mai departe
Turismul hunedorean, neatractiv
Judeţul Hunedoara are de toate în materie turistică. Avem cetăţi, munţi, monumente istorice, culturale, dar degeaba. Numărul turiştilor care poposesc în judeţ este mic. Astfel, Hunedoara se clasează la jumătatea topului în ceea ce priveşte numărul persoanelor care aleg judeţul ca destinaţie turistică, potrivit Institutului Național de Statistică. Judeţul Hunedoara ocupă locul 26 în ceea ce priveşte turismul. În anul 2015 doar un număr de 10.774 de sosiri ale turiştilor străini în structuri de primire turistică s-au înregistrat în judeţ. Judeţul Hunedoara ar fi trebuit să devină un judeţ turistic, darCItește mai departe
Intrarea în faliment a CEH, doar o chestiune de timp
Complexul Energetic Hunedoara se îndreaptă spre faliment. O arată administratorul judiciar în cadrul noului raport asupra cauzelor care au dus la starea de insolvență. “Concret, ptr.anul 2013 prin HG 995/16 decembrie 2013 s-au aprobat pierderi de 179.903 mii lei;ptr.anul 2014 prin HG 476/23 iunie 2014 s-au aprobat pierderi de 287.170 mii lei;ptr.anul 2015 prin HG 942/19 noiembrie 2016 s-au aprobat pierderi de 404.477 mii lei. Pentru anul 2016 Complexul Energetic Hunedoara SA nu are buget de venituri si cheltuieli aprobat,dar pentru anii anteriori pierderea a fost aprobata prin bugetele anuale.CItește mai departe
CJH a pierdut un proces cu un transportator
Consiliul Județean Hunedoara a pierdut un prin process cu firma de transport ZMK. Societatea de transport a dat în judecată instituţia judeţeană pentru faptul că i-au fost aplicate amenzi după ce aceasta şi-a retras maşinile de pe traseul Petroşani-Petrila. Instanţa de la Petroşani a dat câştig de cauză firmei de transport într-unul din cele două dosare, însă decizia nu este definitivă. “Admite plângerea contravenţională formulată de petenta SC ZMK în contradictoriu cu intimata Consiliul Judeţean Hunedoara împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, nr. 0000008 întocmit în dataCItește mai departe