La Asociația Orașelor din România, primarul Uricaniului caută cele mai bune soluții pentru finanțarea europeană a proiectelor publice
După ce zilele trecute, la Deva, primarii din județul Hunedoara au fost invitați la o sesiune de dezbatere a oportunităților de finanțare pentru administrațiile publice locale, în cadrul unui seminar organizat de ADR Vest Timișoara și Consiliul județean Huneodara, în perioada 3-5 august 2016, Asociația Orașelor din România a dezbătut un subiect similar în cadrul unei ședințe de lucru la care a luat parte și primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu.
”În cadrul ședinței de lucru de astăzi, din cadrul Asociației Orașelor din Romania, împreună cu colegii primari , am discutat despre posibilitățile de finanțare oferite în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. După cum se știe, pentru orasul Uricani noi avem deja în pregătire câteva proiecte importante care vizează, pe de o parte, continuarea modernizării infrastructurii orașului Uricani, iar pe de altă parte, crearea de oportunități economice și sociale pentru asigurea unei perspective viabile pentru orașul Uricani după anul 2018. După întâlnirea de astăzi, am motive ca optimismul meu s crească așa cum am motive să cred că Uricaniul va reuși să acceseze resurse pentru câteva din proiectele ambițioase pe care ni le-am propus pentru anii următori”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
[slideshow_deploy id=’13835′]