Turismul hunedorean, neatractiv
Judeţul Hunedoara are de toate în materie turistică. Avem cetăţi, munţi, monumente istorice, culturale, dar degeaba.
Numărul turiştilor care poposesc în judeţ este mic. Astfel, Hunedoara se clasează la jumătatea topului în ceea ce priveşte numărul persoanelor care aleg judeţul ca destinaţie turistică, potrivit Institutului Național de Statistică. Judeţul Hunedoara ocupă locul 26 în ceea ce priveşte turismul. În anul 2015 doar un număr de 10.774 de sosiri ale turiştilor străini în structuri de primire turistică s-au înregistrat în judeţ. Judeţul Hunedoara ar fi trebuit să devină un judeţ turistic, dar degeaba. S-a mizat pe cetăţile Dacice, pe Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi nu în ultimul rând turismul din Valea Jiului, însă fără efectul scontat.
Primul loc este ocupat de municipiul Bucureşti cu un număr de 991949 de sosiri, al doilea de judeţul Braşov cu un număr de 158257 de turişti străini. Cea de-a treia poziţie în clasament este ocupată de judeţul Sibiu care a atras un număr de 110540 de turişti străini în anul 2015.
[slideshow_deploy id=’36590′]