vineri, august 5th, 2016
DECIZIE REVOLTĂTOARE luată de Executiv. Guvernul a TĂIAT drepturile VETERANILOR și a lovit și în PERSOANELE CU HANDICAP
Guvernul a modificat Codul Fiscal printr-o hotărâre care anulează efectele unei legi ce stipula scutirea de impozite pentru soțiile veteranilor. Modificarea afectează și persoanele cu handicap, dar și persecutații politic Articolul publicat, luni, de „Evenimentul zilei”, în care făceam referire la impozitarea unor drepturi ale veteranilor din cel de Al Doilea Război Mondial și a celor care au luptat în Teatrele de Operații din Afganistan, Irak și Bosnia, a stârnit o adevărată furtună. Ultimii supraviețuitori ai celei de a doua conflagrații mondiale ne-au dezvăluit că sunt nevoiți să plătească, dinCItește mai departe
CÂT AUR AU FURAT DE LA ROMÂNI – Otomanii, Rușii și Habsburgii
Istoria românilor este istoria unui popor statornic, care şi-a urmat făgaşul propriu de acţiune şi manifestare, de civilizaţie materială şi spirituală caracteristică, despre care putem afirma că a creat valori originale şi perene, intrate de mult timp în patrimoniul culturii universale. Acest popor blând şi răbdător a avut de înfruntat, timp de secole, succesive valuri ale populaţiilor migratoare, războaie pustiitoare,- la care se adaugă nelipsitele distrugeri şi jafuri, ce urmau confruntărilor. Este greu să se estimeze cu exactitate valoarea bunurilor materiale şi a diverselor valori luate înaintaşilor noştri, de puterileCItește mai departe
Șoc în sondaje: Iohannis, prăbușit sub Ponta. Marea surpriză de pe primul loc
Sociologul Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a arătat ultimele date din sondaje. „Din păcate, astăzi președintele României este undeva la 35% în ceea ce privește favorabilitatea- n.r. încrederea este sub opinie favorabilă- față de plecarea de acum doi ani, unde era undeva la aproape 80%”, a spus Marius Pieleanu, la Antena 3. „Pentru prima dată, Victor Ponta îl bate pe președintele României. Este la 41-42%. Cel mai important om este primarul Capitalei, doamna Gabriela Vrânceanu Firea, la 42%”, a spus Marius Pieleanu. Sociologul a precizat că președintele Senatului, Călin PopescuCItește mai departe
Avertizare meteo. Canicula pune stăpânire pe aproape toată țara
Meteorologii au emis o informare de caniculă și disconfort termic, pentru partea de sud a țării, valabilă timp de trei zile. De vineri până duminică vremea va deveni caniculară în sudul şi sud-estul ţării. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35…36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și,CItește mai departe
Aproape de Hațeg, oameni harnici scriu o poveste hunedoreană de succes: Fermele ADO
Povestea noastră porneşte de undeva dintr-o piaţă din Valea Jiului în mijlocul căreia, în locul băbuţei care te îmbie cu lapte în sticle de “Cola”, se află acum un “tonomat” din care curge lapte de văcuţă, gras şi alb, de cea mai bună calitate, la un preţ imbatabil: 2 lei/litru. Câţiva oameni cu concepţii ceva mai occidentale despre consumul responsabil de lapte ne spun că şi-au făcut deja un obicei din a lua lapte numai de la aceste aparate. Motivul e unul cum nu se poate mai simplu: “E bun,CItește mai departe
Conferință de presă la ApaServ S.A. Valea Jiului
VIDEO: Peste 70 de milioane de euro pentru Apa Serv
Într-o conferință de presă organizată la Petroșani, echipa managerială de la SC Apa Serv SA Valea Jiului a prezentat stadiul implementării proiectului de investiții finanțat prin programul operațional pentru infrastructură mare al Uniunii Europene. Directorul societății, Costel Avram, a mai vorbit despre posibilele soluții pentru evitarea inundațiilor în cartierul Aeroport din Petroșani, despre evoluțiile vânzării energiei realizate la micro-hidrocentralele companiei, dar și despre planul tarifar pentru următorii ani. Sursa: HD365.RO
39 de ani de muzică în stil ”Color” în Valea Jiului
În urmă cu 37 de ani, din inițiativa unor tineri rebeli, inimoși și plini de talent, la Vulcan avea să se nască una dintre cele mai cunoscute și cele mai apreciate formații de muzică ușoară din Valea Jiului – COLOR – formație ale cărei ecouri s-au făcut auzite în timp, la nivel național și chiar peste granițele țării. 3 august 1977 nu este doar un moment crucial în istoria mineritului, al mișcărilor muncitorești din Valea Jiului, ci și un moment remarcabil în istoria vieții cultural-artistice din Valea Jiului Membrii fondatoriCItește mai departe
IPJ Hunedoara face ANGAJĂRI
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante după cum urmează: referent II – Secretariat, documente clasificate şi arhivă la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative; referent II la Serviciul Comunicaţii şi Informatică; operator controlor date III – Biroul Accidente Rutiere la Serviciul Rutier. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificărileCItește mai departe
Filmele săptămânii la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan
Pentru săptămna cinematografică 5-11 august 2016, Cinema ”Luceafărul” din Vulcan (singurul de acest fel din Valea Jiului) propune cinefililor din regune următorul program de filme: Singuri acasa – 3D / The Secret Life of Pets – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 13,30 (3D Dublat) Brigada Sinucigasilor – 3D / Suicide Squad – 3D (Premiera) (N 15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri orele 18,00 si 20,30 Joi ora 18,00 Vanatorii de fantome – 3D / Ghostbusters – 3D (AP 12CItește mai departe
Apa Serv pierde bani din cauza certitficatelor verzi
Societatea de apă din Valea Jiului produce, prin intermediul microhidrocentralelor, curent electric. Apa Serv ar putea obține câștiguri de pe urma comercializării certificatelor verzi, însă piața de profil deține prea multe astfel de certificate, iar cererea este mică. “Există un număr de 3578 de certificate care se vor pierde. În fiecare lună pierdem în jur de 365 de certificate verzi şi 48 de mii de lei. Nu se consumă energie, nu se vând certificate, astfel societatea este văduvită”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului. ApaCItește mai departe
Conducerea CEH, alături de mineri
Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, la 6 august, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Complexul Energetic Hunedoara nu este organizator al niciunei acţiuni de comemorare a minerilor căzuţi la datorie, însă oficialii societăţii vor participa la acţiunile organizate de autorităţile locale din Valea Jiului. Potrivit oficililor CEH, aceştia vor fi prezenţi la Lupeni, acolo unde vor depune coroane de flori, la ora 10.30 la uzina electrică din incinta minei, iar la ora 11.30 la monumentul Lupeni 29. Potrivit informaţiilor de laCItește mai departe