Dacă minerii nu se respectă pe sine respectând, la propriu, nu doar declarativ, pe cei care-i consideră modele, eroii lor, atunci de ce alţii, care nu le cunosc cu adevărat istoria şi viaţa, să-i respecte? Politicienii n-o vor face niciodată, dar vor clama cu neruşinare compasiunea, respectul etc., pentru că istoria şi timpul prezent o demostrează că nu-i doare… nicăieri.

Fiecare localitate a Văii Jiului a comemorat/omagiat pe cei 22 de mineri măcelăriţi la Lupeni, în 6 august 1929, alţi 140 schilodiţi, iar alţii arucaţi în închisori. Oficialităţile locale şi judeţene, uneori şi reprezentanţi ai guvernelor, partidele politice îi comemorează la „punct fix”, acolo unde presa ştie că se vor aduna. Vor face frumos la poză, vor da declaraţii plângând de mila celor care, de peste 150 de ani, au tot luptat cu sisteme cerând până în zi de azi doar să muncescă în condiţii umane şi să fie plătiţi conform muncii depuse. Masacrul din 1929 a trecut graniţele,  greva minerilor din Lupeni a fost printre primele baricade de luptă proletară din lume şi este prima mişcare revoluţionară din întreaga Europă în anii crizei economico-financiare din 1929. A fost o lecţie din care alţii au învăţat, dar românii – nu.

După ce s-au intonat imnuri şi s-au depus coroane, am ţinut cu tot dinadinsul să însoţesc un coleg de breaslă şi reprezentaţi ai Crucii Roşii la cimitirul unde aceştia sunt înmormântaţi. Drumul, prin acea colonie mizeră, cu gunoaie şi băltoace împuţite, ne-a venit de hac. Un bolovan ascuns de noroi şi apă ne-a “spart” maşina şi am rămas pe jos… Noroc cu oamenii de pe strada Nicuşor Gociu, care ne-au “cârpit-o” şi ne-au fost şi călăuze în cimitirul groazei…

La intrare, se află monumentul cu numele celor 22 de mineri omorâţi, şi o coroană de flori depusă de Mina Lupeni. Locul era prospăt cosit, în urmă trei zile, spuneau localnicii. Dar acolo erau doar 10 borne mortuare. Unde erau ceilalţi 12? Vroiam să văd, în special, mormântul lui Vitoş Gavrilă, cel care a fost primul miner împuşcat cu pistolul de prefectul de atunci al judeţului deschizând astfel masacrul.

A fost o adevărată aventură să le găsim mormintele. Am căzut în gropi, în morminte pe jumătate spălate de ape, pentru că nu se vedeau de verdeaţa luxuriantă, înaltă cât un stat de om, am dat peste şerpii de care ne-a vorbit o localnică refuzând să ne ajute în căutarile noastre, de frică…

I-am găsit greu, pentru că acele borne mortuare sunt minuscule raportate la  buruienile viguroase. Noroc că grupul ştia copacul din preajma lor…

Totul arăta ca o profanare, o terfelire a unei memorii ce, în ochii mei, era sfântă.   Acele vieţi frânte pentru un trai decent, morţi violente care au lăsat în urma lor atâta durere, văduve, orfani, hărţuire, presiune, foame…

Cât de nesimţit şi ce suflet mocirlos trebuie să ai pentru ca prin demagogie  scârboasă să le aduci public omagii, iar faptic să nu le coseşti măcar buruiana de pe  morminte şi să nu le aprinzi o lumânare, de ziua comemorării lor???  Oricine ai fi tu, om de rând, miner, primar, om politic etc., etc.!

Reţelele de socializare sunt pline de emoţii şi mesaje de respect şi preţuire…

Iertaţi-ne, voi minerilor-eroi, şi alţii ca voi din toate domeniile, pentru că nu vă merităm!

 Cei 22 mineri-eroi ucişi la Lupeni: Gaboşi Martin (1889-1929)-miner la „Victoria”, Vasile Golcea (1902-1929)-de la mina „Ileana”, Gurzso Gavril (1893-1929)-de la mina „Ştefan”, Ghevelek Petru (1893-1929)-mina „Ileana”, Ion Groza (1911-1929)-mina „Carolina”, Fulop Mihai (1909-1929)-mina „Ileana”, Alexandru Negreanu (1900-1929)-mina „Ştefan”, Pataki Francisc (1902-1929)-mina „Ştefan”, Ştefan Tătar(1899-1929)-mina „Ileana”, Gavrilă Vitoş (1906-1929)-mina „Carolina”, Hegeduş Ştefan (1899-1929)-mina „Carolina”, Fruja Petru (19o8-1929)-mina „Carolina”, Gaal Irimie (1899-1929)-magazia de materiale, Kolcsar Ştefan (1896-1929)-consum, Groza Loghin (1902-1929)-neprecizat, Szigeta Dominic (mort 1929), Şandor Antoniu (mort 1929), Vasile Donciu (1896-1929)-mina „Ştefan”, Ioan Vulpe (1890-1929)-mina „Carolina”, Toma Maxim (1912-1929)-mina „Ştefan”, Sigismund Duca(1902-1929)-neprecizat, Moise Aron (mort în 9 august 1929). …cel mai în vîrstă dintre ei avea 39 de ani, iar cel mai tînăr, aproape 17 ani.”

(Din volumul  Călătorie prin vîrstele Văii Jiului, autori Ioan Velica şi Carol Shreter, Editura Destin, 1993)

[slideshow_deploy id=’19869′]