Operaţiune de salvare a unui tânăr blocat pe un versant de pe Dealul Cetăţii
În această dimineaţă, în jurul orei 8, un echipaj al Poliţiei Locale a sesizat, prin 112, o situaţie de urgenţă în care a fost implicat un tânăr blocat pe un versant de pe Dealul Cetăţii. Tânărul a fost reperat de poliţiştii locali deoarece acesta striga după ajutor.
Imediat, un echipaj al Detaşamentului Deva, în componenţa căruia intră şi un pompier instruit şi în domeniul salvărilor de la înălţime, precum şi pompierii SMURD s-au deplasat la locul indicat. Un echipaj de jandarmi, o echipă de salvamontişti precum şi un specialist în alpinism au fost solicitaţi, de asemenea, la locul incidentului. Echipajele de intervenţie au descoperit un tânăr de 21 de ani, neasigurat şi neechipat corespunzător pentru escaladă, căţărat pe un versant, la aproximativ 20 de metri deasupra solului.
Echipele de intervenţie au coborât în rapel până la tânărul blocat, l-au asigurat şi l-au adus în siguranţă la sol. Aici a fost preluat de pompierii SMURD care i-au verificat starea de sănătate şi l-au transportat la UPU Deva, deoarece era slăbit şi prezenta puternice crampe musculare.
[slideshow_deploy id=’36590′]