Pregătiri pentru Nedeia Troiţei, din Parâng

 

Staţiunea montană din Parâng se pregăteşte de sărbătoare. De ziua Sfintei Marii, adică în data de 15 august, în Parâng va avea loc Nedeia Troiţei. Cu acest prilej, cei care vor urca la petrecerea câmpenească vor avea gratuitate la telescaun. Proiectul de hotărâre urmează a fi aprobat, astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de la Petroşani.

maxresdefault (1)

 

„În fiecare an, în data de 15 august, sunt aşteptaţi la munte un număr mare de oameni dornici să afle din tainele păstrate de băştinaşi din cele mai vechi timpuri, cu ocazia Nedeii Troiţei, cum a fost denumită adunarea câmpenească ce vesteşte perioada în care se adună grânele. Troiţa din Parâng a fost ridicată pentru a cinsti memoria iubitorilor de munte, într-un loc în care din vremuri neştiute, momârlanii petreceau de Sfânta Maria. Cu această ocazie, ne-am gândit să oferim posibilitatea cât mai multor cetăţeni din municipiul Petroşani şi nu numai, de a urca gratuit cu telescaunul în zona turistică Parâng cu ocazia Nedeii Troiţei, în data de 15.08.2016”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

[slideshow_deploy id=’36590′]