Vești proaste pentru șoferi
Restricțiile de circulație pe Defileul Jiului se pot prelungi cu încă o lună de zile. Constructorul a făcut cerere pentru a fi prelungite restricțiile, asta deși CNADNR anunța că acestea expiră în data de 15 august.
“Defileul este deschis luni, 15 august pentru că este sărbătoare. Constructorul a cerut prelungirea termenului de restricţii, încă nu ştim cu cât, probabil încă o lună de zile. Au loc lucrări intense pe acest carosabil. Se montează plasele pe versanţi, se fac lucrări de amploare şi în zona pasajului de la km 119, avem o lucrare unde trebuie fixată susţinerea căii ferate, a drumului şi trebuie turnat asfaltul. Se fac paşi importanţi spre finalizarea lucrării. Sperăm că anul acesta este ultimul cu restricţii”, a declarat Ioan Tudor, şeful Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.
Lucrările în Defileul Jiului trebuiau să fie finalizate încă de acum doi ani, dar constructorul nu s-a încadrat în termen. Proiectul lucrărilor de pe Defileu are o valoare de aproape 185 de milioane de lei, acesta fiind câştigat de un consorţiu condus de societatea spaniolă Copisa Constructora Piraneica.
[slideshow_deploy id=’36590′]