Nemaiexistând spirit liberal, Nedia Troiţei din Parâng este finanţată din bani publici

Liberalii au pierdut ceea ce se ştia că le aparţine de 10 ani – Nedeia Troiţei din Parâng, din ziua Sfintei Marii. Anul acesta Noul PNL nu au prea scos bani din buzunar pentru că au fost alocaţi de la bugetul local Petroşani 10.000 lei! Şi totuşi pot s-o păstreze dacă noii liberali vor servi la masă pe oamenii simpli, aşa cum au făcut-o vechii liberali. Vor mânca, oare, momârlanul, oarăşanul, femeile şi copii din mâna lui Florin Mârza, Valeriu Butulescu, Claudiu Cornea, Dana Damian etc., sau a lui Ilie Păducel, Cornel Preda, Ioan Temnean, Constatin Ramaşcanu etc.? Greu de crezut! Dar vom vedea.

joc troita

Iniţiativele civice de medie sau mare anvergură, în care interacţiunea cu populaţia este considerabilă, sunt condamnate pieirii datorită neputinţei altora, a liderilor de partide, a administraţiilor publice care nu vor să le lase “din mână” de temă să nu li se fure din laurii realizărilor. Dacă au existat ONG-uri sau oameni din partide politice care au avut o orecare notorietate în spaţiul public, notorietate câştigată prin muncă asiduă, prin altfel de a înţelege implicarea, a şi început lupta prin denigrare şi chiar decapitarea liderilor acestor grupuri.

liberalii au servit

Cel mai recent caz este cel al Nedeii Troiţei din Parâng, istorie reînnodată de liberalul Daniel Surulescu în urmă cu 10 ani, căruia i s-au alăturat colegi de partid, Asociaţia Cabanierilor, Salvamont, PetroAqua şi mulţi alţii. Apoi, au venit lideri noi la organizaţiile liberale din Petroaşni, Petrila, iar coordonatorul lor i-a reunit pe toţi cei din Valea Jiului, precum o cloşcă puii, în jurul său şi au continuat tradiţia sărbătorii Troiţei din Parâng din ziua Sfintei Marii, 15 august, sărbătoare de suflet a “românătăţii”.

“Orgoliul bun”, constructiv al liberalilor i-a făcut să refuze folosirea banului public şi şi-au băgat mâna în buzurarul propriu, alţii le-au urmat exemplul, alţii şi-au oferit serviciile, chiar şi Primăria Petroşani cu sume modice, neîmpovărătoare, cam cât au donat şi alţi oameni simpli. În anul 2015, primăria Petroşani iniţiase o un proiect de hotărâre pentru a veni în sprijinul acţiunii, dar vechiul PNL, printr-o adresă, a solicitat ca un asemenea proiect, pentru alocarea unui sprijin de vreo 1.500 lei, să nu fie luat în discuţie în Consiliul Local, drept pentru care a fost retras.

Ştiindu-se că Nedeia Troiţei este de 10 ani o acţiune liberală, anul acesta 2016, toată lumea era curioasă dacă şi cum va fi organizată această nedeie cunoscându-se că întreaga structură activă a vechiului PNL a fost schimbată, predominanţi în Noul PNL fiind PDL-iştii. Vor servi aceştia la masă pe oamenii simpli aşa cum au făcut-o vechii liberali, acum “decapitaţi” sau alungaţi? Vor mânca momârlanul, oarăşanul, femeile şi copii din mâna lui Florin Mârza, Valeriu Butulescu, Claudiu Cornea, Dana Damian etc., din partea dinspre Petroşani, iar dinspre Petrila – Ilie Păducel, Cornel Preda, Ioan Temnean, Constatin Ramaşcanu etc.? Greu de crezut! Dar vom vedea.
Oricum, bani din buzunar nu au prea scos pentru că au fost alocaţi de la bugetul local 10.000 lei! Ca urmare, noii liberalii nu mai pot fi numiţi “aparţinători” ai Nedeii Troiţei pentru că nu o fac pe banii lor, ci pe cei ai municipiului, ai oamenilor – ai tăi, ai mei, ai vecinului…

Ce spuneau anul trecut, 2015, liberalii care s-au implicat în acest eveniment pentru oameni, din buzunarul lor şi ai celor care li s-au alăturat, exact cei care au fost călcaţi în picioare o dată cu desfiinţarea adevăratului PNL, adică acea fuziune a PNL+PDL din care au fost eliminaţi liberalii cu oarecare gândire constructivă?

“Încă de la început, de la prima ediţie, a fost o iniţiativă a PNL, încă de când a fost ridicată troiţa. Am considerat că este bine ca acţiunea să fie continuată tot de organizaţiile PNL din Valea Jiului, mai ales a celor din Petroşani şi Petrila, să nu mai existe nici o implicare a banului public” – a declarat Adrian Rus, membru al Biroului Executiv Local al PNL Petroşani. Acesta a fost îndepărtat brutal din PNL, după ce a fost lansat cu mare pompă candidat la primărie, iar peste noapte a aflat că a fost îndepărtat mişeleşte, drept pentru care a demisionat.

“Cred că am reuşit, anul acesta, prin organizarea acestei frumoase nedei la troiţa din Parâng, să demonstrăm că încrederea oamenilor în clasa politică se redobândeşte nu doar în Primărie, la Parlament sau la televizor ci mai ales prin prezenţa în viaţa de zi cu zi a oamenilor, prin susţinerea acelor evenimente care sunt în măsură să atingă sufletele omenilor. Numărul mare de oameni care au fost prezenţi la această acţiune a PNL, felul în care au interacţionat cu politicienii prezenţi şi reacţiile la acest eveniment, denotă faptul că noi, liberalii din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara, suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte reconstrucţia încrederii oamenilor în viaţa politică şi în politicienii corecţi şi dedicaţi” – a spus, anul trecut, coordonatorul PNL pe Valea Jiului, Costel Avram, îndepărtat gradual din funcţii şi “împins” în afara PNL la momentul numirii lui Ilie Păducel în fruntea organizaţiei liberale de la Petrila, organizaţie care dinamizase, prin implicare intensă, viaţa publică a oraşului.

Trita1

 

“Ne-am pregătit pentru o pomană specific momârlănească, aşa cum am învăţat din datina străbună a nedeilor noastre, pentru toţi cei care au venit sâmbătă la nedeia troiţei. Bucatele au fost pregătite după reţete tradiţionale şi oferite cu generozitate celor care au venit la acest eveniment, pentru a marca praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru a se bucura de spectacolul Nedeii Troiţei sau pur şi simplu pentru turiştii Parângului”, a explicat Doiniţa Maria Bălănesc, consilier local PNL la Petrila, unul dintre organizatorii de bază. Aceasta, în urma unui scandal fratricid – mai precis un PDL-ist devenit peste nopate liberal intrând în casa celui vechi, a ridicat un scaun cu gând să-l proiecteze înspre preşedinta femeilor liberale de până atunci, plus alte atitudini de maidan deloc de neglijat – a părăsit partidul.

nedeie1

“Am muncit cot la cot cu colegii liberali, cu momârlanii noştri şi am servit la masă, aşa cum se cade să facem în calitate de gazde. Este o acţiune pentru cetăţeni iniţiată de liberali, fără să implicăm banul public” – a spus Dorina Niţă, preşedinte PNL Petroşani până la momentul punerii unui fost PDL-ist în fruntea organizaţiei, Tiberiu Iacob Ridzi, care s-ar fi arătat nemulţumit de activitatea ei, drept pentru care şi Dorina Niţă a fost nevoită să părăsească PNL.

slujba troita

Ca urmare, voi ONG-uri, oameni din partide politice, oameni de rând care vreţi să puneţi umărul la a face ceva pentru comunitatea în care trăiţi, aveţi grijă! Iniţiativa şi faptele bune se pedepsesc.

Mai întrebăm: De ce nu se mai organizează „Gala Scriitorilor” la acelaşi înalt nivel şi a devenit o caricatură, când Valea Jiului musteşte de membrii ai Uniunii Scriitorilor? La fel, „Gala actorilor”, când la Tetrul „Ion D, Sîrbu” Petroşani se joacă de ani buni cu casa închisă?

[slideshow_deploy id=’27126′]