Definitivatul în învățământ a adus note peste 5
Toți profesorii hunedoreni care au susținut examenul de definitivare în învățământ au obținut note de peste 5. La nivelul județului la examen s-au înscris 133 de candidați, dintre care 86 au trecut de proba scrisă, în timp ce 47 dintre cei înscriși au absentat. Potrivit unui comunicat al ISJ Hunedoara, doi dintre candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
“Facem precizarea că toți candidații din județul Hunedoara au obținut note peste 5”, arată un comunicat al ISJ Hunedoara.
Din totalul celor care au susţinut examenul, 57 au reuşit să ia nota de trecere, adică cel puțin opt. Alți 29 de candidaţi au luat note între 5 şi 7,99, aceştia fiind declaraţi respinşi.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare

Laurențiu Nistor: „Ziua Mondială a Sănătății este un moment care ne obligă să reafirmăm angajamentul nostru ferm față de investițiile în sistemul sanitar din Hunedoara”
În data de 7 aprilie este sărbătorită, pe întregul mapamond, Ziua Mondială a Sănătății. CuCItește mai departe

Cristian Resmeriță, Natalia Intotero și Ilie Toma, printre inițiatorii proiectului de lege privind declararea anului 2026 drept Anul cultural Constantin Brâncuși
Anul 2026 marchează 150 de ani de nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși. În acestCItește mai departe

Bustul lui Zamolxis veghează Cetatea Băniței la Peștera Bolii
Turiștii care ajung în arealul Peșterii Bolii, valoros obiectiv turistic pe harta Văii Jiului, auCItește mai departe

Petroșeneanul Casian Nițulescu, copreședinte al Grupului de lucru turkmeno-român privind cooperarea în domeniul energiei
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, petroșeneanul Casian Nițulescu reprezintă România în calitate de copreședinteCItește mai departe

Modernizarea Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva”, un nou exemplu de bune practici pentru învățământul din Petroșani
Seria investițiilor în educație derulate în baza unui amplu proiect derulat de administrația publică localăCItește mai departe

Salvital – de 20 de ani în slujba sănătății hunedorenilor!
La sediul Consiliului Județean Hunedoara s-a desfășurat astăzi, ședința Adunării Generale a Asociației SalvitalCItește mai departe

Fostul fotbalist de legendă Gică Popescu investește la Hunedoara
În municipiul Hunedoara a început construirea unui nou complex comercial care va găzdui branduri cunoscuteCItește mai departe

Mesajul prefectului județului Hunedoara, Constantin Fulga cu prilejul Zilei Instituției Prefectului
Începând din anul 2019, data de 2 aprilie, reprezintă o zi specială pentru angajații dinCItește mai departe

După o viață dedicată presei hunedorene, Marius Alexoiu a trecut în veșnică amintire
Veteran al presei hunedorene, cu o carieră de peste trei decenii în jurnalism, Marius AlexoiuCItește mai departe

Așteptări mari, salarii mici, pe piața muncii din Valea Jiului
Potrivit unui studiu comandat de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată (ADTI) Valea Jiului și realizatCItește mai departe

Ec. Mihaela Cazacu este noul manager al Spitalului Municipal Lupeni
Spitalul Municipal Lupeni are un nou manager, în persoane ec. Mihaela Cazacu. Aceasta a fostCItește mai departe

”Multiculturalism în Valea Jiului”, simpozion de înaltă ținută la Universitatea din Petroșani 1 aprilie 2025
Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Petroșani a găzduit la finalul săptămânii precedente ceaCItește mai departe

Bob pe șine la Straja, pentru dezvoltarea turismului de vară în stațiune
După ce Straja și-a confirmat deja statutul de stațiune turistică atractivă și preferată de turiștiCItește mai departe

Zi aniversară la Detașamentul ISU din Deva
Pentru pompierii Detaşamentului Deva, astăzi este o zi de sărbătoare! În urmă cu 87 deCItește mai departe

”Zoolandia” se redeschide la Chimindia la început de aprilie
Prima zi a lunii aprilie este și prima zi în care, spre bucuria mai alesCItește mai departe

„Marșul pentru viață” în județul Hunedoara: „Fiecare om contează!”
Sâmbătă, 29 martie 2025, a avut loc, în 12 localități ale județului Hunedoara, „Marșul pentruCItește mai departe

Adrian Ahrițculesei premiat la ”Gala Muntelui” 29 martie 2025
Pentru al doilea an consecutiv, pasionatul alpinist hunedorean Adrian Ahrițculesei a fost distins cu unCItește mai departe

„Prevenirea și reducerea abandonului școlar – Parteneriatul școală-familie-comunitate”, temă de dezbatere într-un workshop derulat al Vulcan
Un workshop cu tema: „Prevenirea și reducerea abandonului școlar – Parteneriatul școală-familie-comunitate” a avut locCItește mai departe

Prefectul județului Hunedoara cere primăriilor să facă demersuri pentru accesul cetățenilor la „Programul Rabla pentru sobe”
La începutul lunii martie a fost publicat Ordinul nr. 606/2025 din 4 martie 2025 alCItește mai departe

Investiții de peste 16 milioane de euro pentru revitalizarea spațiilor publice din Hunedoara și Petrila
Mai multe spații publice din Hunedoara și Petrila vor fi complet transformate printr-o serie deCItește mai departe