HUNEDOARA. Reabilitare termică cu ajutorul fondurilor europene
Administrația locala din Hunedoara a organizat în data de 28 iulie 2016, ora 14.00, respectiv în data de 09 august 2016, ora 14.00, două întâlniri cu reprezentanții Asociațiilor de Proprietari, în vederea implementării proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor, cu fonduri europene.
În cadrul evenimentelor găzduite de Primăria Municipiului Hunedoara, au fost prezentate variantele de finanțare disponibile pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, precum și detalii despre implementarea proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor.
Asociațiile de Proprietari au un rol foarte important în aceste demersuri, Primăria Municipiului Hunedoara urmând a fi partenerul care coordonează, elaborează și depune proiectul. În acest sens, Asociațiile de Proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
- au regim de înălțime de minim P+2 E;
- nu au mai beneficiat de finanțare publică în ultimii cinci ani pentru același tip de lucrări;
- nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a lansat pe 15 martie 2016, primul apel de proiecte pentru prioritatea de investiții 3.1 A. Cererile de finanțare se pot depune la sediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, timp de 6 luni, până la închiderea apelului. Menționăm că finanțarea se închide în data de 16 noiembrie 2016, ora 10.00, prin urmare trebuie ca Asociațiile de Proprietari care doresc reabilitarea din fonduri europene să se grăbească.
Bugetul minim al unui proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială este de 100.000 euro, iar cel maxim de 5 milioane de euro. Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2E). Astfel, cu fonduri europene se pot reabilita din punct de vedere energetic blocurile de locuințe care respectă condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului.
Asociația de proprietari va contribui financiar după cum urmează:
– 25% din valoarea lucrărilor de intervenție a apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv a apartamentelor declarate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca sedii sociale de firmă, care nu desfășoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice
și
– 100% din valoarea lucrărilor de intervenție aferente spațiilor comerciale sau spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, apartamentelor cu destinație locuință aflate în proprietatea persoanelor juridice, a Unității Administrativ Teritoriale sau a autorităților și instituțiilor publice.
Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câștigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război și soțul/soția acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinței din partea Municipiului Hunedoara. Contribuția acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.
În vederea realizării lucrărilor de intervenție de reabilitare termică a blocurilor de locuințe este obligatorie obținerea acordului a minim 2/3 (66,66%) din totalul proprietarilor. De asemenea, pentru lucrări care presupun intervenții în apartamente, este obligatorie obținerea acordului a 100% din totalul proprietarilor.
Pentru informații suplimentare, reprezentanții Asociațiilor de Proprietari ne pot contacta la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara de pe adresa Bulevardul Libertății nr.17, prin telefon la numerele 0254/716322, interior 212 – Serviciul Fond Locativ și Relația cu Asociațiile de Proprietari precum și la numărul interior 428 – Biroul Proiecte cu Finanțare Europeană: zilnic între orele 8.00 – 15.00, prin fax la numărul 0254/716087 sau prin e-mail la adresa: [email protected]
[slideshow_deploy id=’13837′]