Ministerul Energiei vrea clarificarea situației juridice a CEH
Situația juridică a Complexului Energtic Hunedoara, adică insolvența, îngreunează orice măsură de salvare a societății. Cei de la Ministerul Energiei așteaptă ca această situație să se clarifice. Variante sunt două: intrarea în faliment sau ieșirea din insolvență, cea din urmă fiind imposibil de realizat. Documentul de sinteză al materialelor prezentate şi analizate în grupurile de lucru pentru activitatea minieră arată că aceasta a fost caracterizată de un regres. Au fost identificate trei scenarii pentru continuarea activităţii miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Se vorbeşte de atragerea de investitori, asigurarea unui preţ de vânzare a energiei electrice cu recunoaşterea costurilor reale de producere a MW/h, având în vedere utilizarea cărbunelui indigen sau accesarea unui ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive în conformitate cu Decizia 787/2010/UE. Ministerul arată că CEH, într-o formulă restrânsă, este necesar pentru sistemul energetic naţional.
“Pentru siguranţa şi adecvanţa sistemului energetic naţional este necesară funcţionarea celor două grupuri energetice (S.E. Deva – grupul nr.3 şi S.E. Paroşeni – grupul nr.4), justificată fiind de amplasarea acestora deasupra axei mediane imaginară care împarte România în două zone: zona de sud (80 % din producţia totală de energie electrică din țară) și zona de nord (20% din producţia totală de energie electrică din ţară); În condiţiile asigurării unor surse minime pentru investiţii şi mentenanţă, cele două unităţi miniere care astăzi înregistrează cele mai mici costuri de producţie (E.M. Livezeni şi E.M. Vulcan) pot atinge un nivel competitiv al costurilor de valorificare a cărbunelui, față de cărbunele de import, ţinând cont şi de influența costului de transport către cele două termocentrale; În cazul vânzării energiei la nivelul costurilor de producţie cu recunoaşterea costului de producere a huilei, este posibilă funcţionarea minelor împreună cu cele două termocentrale, în baza unei scheme de ajutor de stat de tip SIEG (Servicii de Interes Economic General); Închiderea minelor necompetitive se poate face în condiţiile stipulate prin licenţa de exploatare şi cu respectarea Legii minelor nr.85/2003 şi în baza Deciziei CE 787/2010/UE. Închiderea minelor fără epuizarea rezervelor pregătite (estimată la 1,6 ani) poate conduce la compromiterea rezervelor de cărbune rămase neexploatate şi la distrugerea pilierilor de siguranţă pentru perimetrele locuite, datorită inundării necontrolate a spaţiului exploatat şi a riscului de autoaprindere a zăcământului”, mai arată raportul.
Trebuie însă nişte măsuri, iar oficialii ministerului pun pe prima poziţie “clarificarea situaţiei juridice CEH”.
“Negocieri cu Comisia Europeană privind acordarea ajutoarelor de stat pe de o parte pentru închiderea a două mine (Lonea şi Lupeni), iar pe de altă parte acordarea ajutorului de stat de tip SIEG pentru funcţionarea celor două grupuri energetice (SE Deva – gr.3, SE Paroşeni – gr.4); În funcţie de rezultatul negocierilor, se vor iniţia proceduri în vederea notificării şi aprobării ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană”, concluzionează raportul.
Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvenţă, din luna iunie a acestui an. Este a doua oară anul acesta când instanţa declară societatea ca fiind în insolvenţă.