INCERTITUDINI ÎN PRIVINȚA TERMOFICĂRII ÎN SISTEM CENTRALIZAT ÎN IARNA 2016-2016 ȘI LA PETROȘANI

După ce, rând pe rând, municipiile Vulcan și Lupeni au fost nevoite să renunțe la serviciul centralizat de termoficare, ale cărui sincope au generat mai mult nemulțumiri în rândul beneficiarilor acestui sistem de încălzire, municipalitatea din Petroșani a avertizat astăzi beneficiarii sistemului de termoficare că funcționarea acestui sistem în iarna care urmează este incertă.

termoficare

Avertismentul vine în urma unei întrevederi pe care primarul Tiberiu Iacob Ridzi a avut-o astăzi cu reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara, la Petroșani, pe tema situației furnizorului de agent termic în sistem centralizat din Valea Jiului. În urma acestei întâlniri, primarul Tiberiu Iacob Ridzi avertizează cetățenii care au locuințe branșate la sistemul centralizat de termoficare să ia în calcul și oportunitatea de a găsi surse alternative de încălzire a locuințelor pentru iarna care urmează.

tibi8“Am solicitat această întâlnire, cu cei de la CEH, pentru că vreau să ştiu exact care este situaţia concretă cu Complexului în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic. De altfel, am solicitat lămuriri în această direcție și Ministerului Energiei, dar și altor factori responsabili. În urma discuţiilor de astăzi cu conducerea CEH, pot afirma că situaţia este foarte complicată. Complexul fiind în insolvenţă, în acest moment nu există o certitudine a furnizării agentului termic în această iarnă şi împreună cu domnul director Munteanu de la firma de termoficare a Consiliului local, încercăm să vedem ce putem face noi în acest sens, pentru cei aproape 2000 de abonați. Cea mai prudentă soluţie pentru cei care sunt abonaţi la sistemul centralizat este ca, pentru această iarnă, să îşi pregătească un sistem de încălzire alternativ, aşa cum facem şi noi în cazul instituţiilor publice, pentru că nu există în acest moment o certitudine a livrării agentului termic. Acest avertisment nu înseamnă că nu se va livra agent termic în această iarnă, dar nici nu putem garanta acest lucru” a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]